Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video PSD şi PNL nu au găsit candidat comun şi nici nu îl vor pe Piedone. Nicuşor Dan, avantajat de neînţelegerile din coaliţie

Zi capitală în Coaliţia de guvernare. Cu nici trei luni înainte de alegeri, PSD şi PNL încă mai caută un candidat comun care să avantejeze ambele tabere în lupta pentru primăria generală a Bucureştiului. Dacă nu găsesc soluţia salvatoare, vor merge pe cont propriu la alegeri. Au căzut de acord asupra unui singur punct: nu îl susţin pe Cristian Popescu Piedone, care anunţă că merge singur mai departe.

de Redactia Observator

la 14.03.2024 , 19:50

Pe ultima sută de metri, PSD şi PNL încearcă să găsească o persoană cu notorietate care să fie votată de simpatizanţii ambelor partide. Şi liberalii, şi social-democratii l-au exclus de pe listă pe Cristian Popescu-Piedone, cotat cu prima sansă în sondajele Coalitiei. "Le place să aibă titulatura de învinşi. Marcel Ciolacu nu il sustine pe Piedone. Păi tată, dragostea cu sila nu se poate. Din drumul meu nu mă va întoarce nimeni, merg înainte", a declarat Cristian Popescu Piedone. "Bucureştiul e un oraş foarte complicat, nu poţi face un proiect pentru oraşul ăsta în două luni", a declarat Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei.

Dacă nu vor găsi soluţia salvatoare, PSD şi PNL vor avea candidaţi separaţi

Dacă nu vor găsi solutia salvatoare, PSD si PNL vor avea candidati separati in lupta pentru Primăria Generală. În acest caz, Marcel Ciolacu a anuntat că PSD va miza pe Gabriela Firea. De cealalta parte, PNL l-ar arunca în luptă pe Sebastian Burduja, ministrul Energiei. "Eu n-am fost primar, dânşii au fost şi am cam văzut ce au reuşit şi nu au reuşit să facă. Eu sunt pentru un altfel de Bucureşti - un Bucuresti de generaţie nouă, cu un suflu nou", a declarat Sebastian Burduja, preşedinte PNL Bucureşti. Actualul primar, Nicusor Dan, ar fi direct avantajat dacă Gabriela Firea si Cristian Popescu Piedone se vor lupta pentru Primăria Generală. În acest scenariu, Firea si Piedone îsi vor împărţi voturile electoratului de stânga din Bucuresti.

Vezi și

"60% din PSD îl votează pe Piedone. Eu am vrut să-i ajut, nu ei pe mine, ei au refuzat ajutorul meu, nu eu pe al lor. Ar fi zis dacă îl susţinem pe Piedone nu avem niciun control asupra lui", a declarat Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5. "În ipoteza in care Piedone ramane in cursa el isi va imparti bazinul electoral cu PSD, doamna Firea sau oricine altcineva. Eu am o intentie de 35-39% in ultimul sondaj. Avem un PSD cu intentie 30-35%", a declarat Nicuşor Dan. Dacă vor găsi un candidat comun, PSD si PNL ar putea candida pe liste comune la Consiliul General si la Consiliile Locale, în toate cele 6 Sectoare din Capitală.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Ați accesa un credit prin programul Family Start pentru a acoperi alte credite existente?
Observator » Alegeri locale 2024 » PSD şi PNL nu au găsit candidat comun şi nici nu îl vor pe Piedone. Nicuşor Dan, avantajat de neînţelegerile din coaliţie