Antena LIVE
Video

Donaţie de 20.000 de euro pentru ca oamenii fără auz să poată înţelege muzica

Sunt oameni pe lume care n-au auzit niciodată muzica. Nici vocea celor dragi, nici sunetul ploii. Sunt oamenii care trăiesc în tăcere, fără auz. Au însă o voce puternică prin Lavinia Chiţu, care a devenit singura din România care a tradus în limbajul semnelor concerte de muzică şi videoclipuri. Convinsă că poţi asculta cu adevărat doar cu inima.

De la 21.12.2023, 13:27

Nu există interpretare în semne în multe locuri importante din România. Lavinia Chiţu ştie foarte bine cât de marginalizaţi şi cât de izolaţi trăiesc aceşti oameni. Şi mama, şi tatăl ei sunt surzi. Şi mai toată familia ei. Când Lavinia a venit pe lume părinţii au realizat că ea e un copil normal. Iar lor le va fi cumplit de greu să îi ofere o viaţă normală. "Eu, din câte mi-a spus mama, la 5 luni de zile am început sa vorbesc, am spus pe gură, mama, si pe urma am inceput sa constientizez pe la un an si jumatate ca ei sunt diferiti, asa, ca dau din maini. Si am inceput sa dau si eu din maini. Fără să vreau", a declarat Lavinia Chiţu.

Pentru Lavinia a fost ceva absolut firesc. Deşi părinţii ar fi dat orice să nu se întâmple asta. Ca să nu fie, şi ea, privită cum erau ei. Aşa că au încercat să o protejeze. Şi să creeze în jurul ei o altfel de lume. În care să nu fie nevoie de prea multe cuvinte. "Cand plangeam la sunete foarte puternice , asa clipea, si asa isi dadea seama ca eu plangeam, imi era foame sau ceva. O chestie inventata de tata , nu e el asa wow, dar a ajutat foarte mult", a declarat Lavinia Chiţu.

La fel si ceasul care aprindea un bec, pe post de alarmă. Ori soneria care lumina toată casa. Ori senzorul care le dădea de veste părinţilor atunci când Lavinia încerca să iasă la joacă, pe furiş. "Cand ieseam afara deschideam usa de la intrare si se aprindeau becurile in casa. Şi tu ai spus, unde pleci? Crezi că nu te vad?", a declarat Lavinia Chiţu. In casa lor era, deci, veşnic lumină. Şi veselie. Doar muzică n-a fost niciodată. Până în ziua în care Lavinia i-a cerut tatălui un pick up. Tata a cumpărat nişte discuri cu muzică populară. Altceva nu ştia că există. "Şi am început să ascult și am început să fac în semne de față cu ei. Cred că a fost prima reacție, prima zi din viața lor când au înțeles mesajele, versurile, muzica, trăirea prin mine. Bineînțeles că ne-a bufnit plânsul pe toți, am fost foarte emoționați", a declarat Lavinia Chiţu.

Şi peste ani, după ce şi-a luat şi atestat de traducător, a reuşit să facă asta. Să urce pe scenă alături de toţi marii artişti ai României. Să facă muzica auzită şi celor care nu aud. Lavinia salvează de fapt, o lume. Ne face pe noi să vedem cu alţi ochi oamenii care nu aud. Îi face pe ei, pe care care nu aud, parte din lumea noastră. Aşa cum ar trebui să fie, de fapt. "Am fost in ultima banca, am fost discriminata. Ce imi trebuie mie sa invat carte cand am parintii surzi? Cand veneau ai mei la scoala, normal ca vorbeau altfel decat noi si mai vin si muţii ăia. Şi eu am fsot discriminiata la randul meu, mi s-a spus muta", a declarat Lavinia Chiţu.

Asta a îndârjit-o. Să schimbe preconcepţii, să rupă bariere. Dar când se lasă liniştea, se retrage întotdeauna acolo unde ea s-a simţit întotdeauna cel mai bine. "Ma simt mai bine in lumea lor. Că unoeri simt ca nu sunt acceptata, mi-ar placea sa comunicam mai mult prin semne, mi-ar placea ca si ei sa fie intelesi mai mult in societate, să aiba ceva de spus in fata oamenilor, mi-ar placea sa devina o normalitate", a declarat Lavinia Chiţu.

Lavinia merge prin şcoli, şi îi învaţă pe copii limbajul mimico gestual, ca şi cum ar fi o altă limbă străină. E alături de grupul actorilor surzi la repetiţiile pe care le fac prin săli de împrumut. Şi visează la ziua în care va urca şi cu ei, pe o scenă mare, ca să ne spună nouă, prin cuvinte, povestea din spatele unor semne altfel greu de înţeles. 

Pentru a-i îndeplini visul Sika şi Adeplast au donat 20.000 de euro.

Ți-a plăcut acest articol?

donatie caz social
Întrebarea zilei
Cunoaşteţi cazuri în care medicii au refuzat nejustificat să facă întrerupere de sarcină?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce să adaugi în ciorba de cartofi cu afumătură ca să-ți iasă delicioasă....
Fanatik.ro
Publicat 16.05.2024
Prin ce a trecut o familie de români care a mers cu mașina în vacanță în...
Fanatik.ro
Publicat 16.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
În spatele ușilor închise. China mărește AJUTORUL pentru industria de...
Gandul
Publicat 14.05.2024
Femeia prinsă făcând plajă pe șalupa Poliției Locale din Timișoara a...
Adevărul
Publicat 16.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 17 mai 2024. Racii pot avea parte de câștiguri financiare....
CaTine
Publicat 16.05.2024
Carmen Grebenișan, totul despre partaj! Influencerița a spus lucrurilor pe nume:...
spynews.ro
Publicat 14.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Cu ce trebuie să stropești trandafirii în luna iunie. Secretul grădinarilor...
Click.ro
Publicat 15.05.2024
O structură misterioasă de lângă Piramidele din Giza a nedumerit experții....
Useit
Publicat 16.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini...
Redacţia.ro
Publicat 16.05.2024
Cine este presupusul autor al tentativei de asasinat asupra premierului slovac....
libertatea.ro
Publicat 16.05.2024
Cardi B intenționa să arate „ca o femeie în vârstă” la Met Gala 2024....
ZU
Publicat 16.05.2024
Clătite cu flori de salcâm în aluat, pline de savoare și aromă
Hello taste
Publicat 16.05.2024
Înghețată cu iaurt și căpșuni. Un desert perfect pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 16.05.2024
Noi reguli pentru țăranii care vând în piețe. ”Eram doctori...
ziare.com
Publicat 16.05.2024
William Levy revine în două proiecte profesionale noi. Actorul își continuă...
Happy
Publicat 16.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de ananas. Cum îți poate sprijini...
Medicool
Publicat 16.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024