Video Inimioara micuței Iris bate tot mai greu. O operaţie salvatoare i-ar oferi şansa unei copilării normale
Boala nu iartă pe nimeni, nici măcar pe cei mai mici dintre noi. Iris, o fetiță de doi ani și jumătate din București, s-a născut cu mai multe defecte la inimă. La opt zile de la venirea pe lume, a trecut printr-o operație de urgență pe cord făcută într-un spital de stat. Astăzi, viața ei depinde din nou de o intervenție chirurgicală, de această dată în privat. O putem ajuta dând un SMS de 2 Euro la numărul fără recurență 8848.
Iris este mezina familiei și a venit pe lume ca o surpriză pentru părinții și frații ei, Sonia și Ianis.
"Nu ne așteptam, ținând cont că avem doi copii mari, băiatul de 12 ani și fetiţa de 9 ani. Am zis să mergem înainte cu sarcina, să o păstrăm. Se dezvolta normal, totul bine și frumos până la 5 luni și jumătate, când s-a depistat că inimioara nu se dezvoltă cum trebuie. Pe la șase luni, au depistat că fetița are o coarctație de arc aortic", a povestit Alexandra Munteanu, mama micuţei Iris.
Opt diagnostice cardiace la naștere
Când a venit pe lume, Iris avea opt diagnostice la inimă. Cel mai grav, coarctația de aortă, a dus la operație de urgență. Echipa cardio-chirurgicală de la Spitalul Marie Curie i-a salvat lui Iris viața. Bebelușa avea opt zile.
"A decurs bine operația, slavă Domnului, numai că, acum ce pune probleme în continuare este acea gaură în inimă, care îi dilată partea dreapta inimii mai mult decât trebuie", explică mama copilei.
Multiplele diagnostice cardio au încetinit creșterea fetiței și așteptarea ca una dintre malformații să se rezolve de la sine nu a dat roade.
O inimă prea mică pentru atâtea încercări
"M-am chinuit doi ani și ceva să facă 10 kg. În condițiile în care 10 kg trebuia să le aibă undeva până într-un an. Are și din cauza bicuspidiei de aortă, sângele în inimioară este turbulent. A hotărât să se intervina de urgență, cu toate că operația era indicată între 3 și 5 ani, așa ni s-a zis", a adăugat mama lui Iris.
Operația nu mai poate fi amânată pentru că fiecare ecografie cardiacă nouă arată că inima este din ce în ce mai dilatată.
"Odată cu creșterea ei, nu se oxigenează creierul foarte bine, o să aibă dureri de cap, amețeli, până la punctul final. Adică partea dreaptă se dilată foarte mult și atunci o să fie fatală la un moment dat. Şi domnii doctori de la Sanador au hotărât să intervină de urgență", spune femeia.
Iris va fi operată intervențional în cadrul misiunii umanitare cardio de la Spitalul Sanador, ultima din acest an susținută de Fundația Mereu Aproape. Părinții au de achitat consumabilele medicale, Terapia Intensivă și spitalizarea. O puteți ajuta pe Iris, dar și pe celelalte trei fetițe, aflate pe lista de operații donând 2 EURO, prin SMS, la numărul fără recurență 8848. Mai puteți contribui și prin plată cu cardul ori prin transfer bancar în conturile Fundației Mereu Aproape.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰