Planul partidelor pentru cele 4 alegeri din 2024. PSD vrea să conducă România 10 ani, iar PNL ar putea păstra alianţa dacă e depăşit de AUR
Partidele au dat startul în bătălia pentru Putere. Alegerile europarlamentare, din luna iunie, vor fi primul test major al anului. Rezultatele ar putea arăta care vor fi opţiunile de vot atât pentru locale, cât şi pentru parlamentare şi prezidenţiale. Atât PSD cât şi PNL şi-au propus să se situeze pe primul loc în opţiunile electoratului. Potrivit unui sondaj CURS însă, liberalii nu s-ar clasa decât pe locul trei în cursa pentru Parlamentul European.
De Marius Gîrlaşiu la 29.01.2024, 20:24PSD si-a propus o victorie totală în 2024. Social-democratii vor să câştige toate cele patru rânduri de alegeri, iar Marcel Ciolacu a ridicat miza în partid. "Am promis ca nu imi fac partid dupa ce o sa ma excluda colegii mei, de obicei asa facem cu presedintii partidului", a declarat Marcel Ciolacu, preşedintele PSD. Pentru PSD, perla coroanei ar fi functia de sef al Statului. Ultimul lider social-democrat care a ajuns la Cotroceni a fost Ion Iliescu, în anul 2000. "Eu cred ca cine va câștiga toate cele patru rânduri de alegeri va conduce Romania 10 ani", a declarat Paul Stănescu, secretar general al PSD.
Românii nu ar fi de acord ca PSD şi PNL să guverneze împreună şi după alegeri
De cealaltă parte, liderii PNL dau asigurări că partidul va candida pe cont propriu, dar surse politice spun că o Aliantă cu PSD nu ar fi exclusă după alegerile din luna iunie. Nicolae Ciucă si-ar dori, mai nou, o aliantă împotriva extremismului. Asta în conditiile în care partidul lui George Simion este umăr la umăr cu PNL în toate sondajele. "Avem obligaţia să ne opunem si sa oprim impreuna acest val al răului care ameninta tara noastra. Partidul pe care am onoarea sa il conduc este determinat sa fie in prima linie a bataliei cu fortele extremiste care incearca sa ne scoata din UE si NATO", a declarat Nicolae Ciucă, preşedintele PNL. PNL mai are însă o problemă. Aflate in Opozitie, USR, PMP si Forta Dreptei s-au aliat si au format Dreapta Unită. Iar liderii celor trei partide vor rupe voturi de la electoratul de dreapta.
"Am un mesaj pentru Ciolacu si Ciuca: s-a terminat! Pentru voi s-a terminat, pentru noi astazi incepe. Dreapta Unita la victorie", a declarat Cătălin Drulă, preşedintele USR. Tot liberalii au propus comasarea europarlamentarelor cu alegerile pentru primari si Consilii Judetene, dar Coalitia nu a luat încă o decizie finală. Cum stau lucrurile la început de an?
PSD ar fi votat de 30% dintre români dacă duminica viitoare ar fi alegeri pentru Parlamentul European. Pe locul doi s-ar clasa AUR: partidul lui George Simion ar fi preferat de 21% dintre alegători. PNL s-ar situa abia pe locul al treilea, cu 19 procente. Dreapta Unită, alianta formată de USR, PMP si Forta Dreptei, ar obtine 14% din voturi. Asta în timp ce UDMR ar avea 5% din optiunile alegătorilor. SOS România, partidul condus de Diana Sosoaca, ar convinge 4% dintre votanţi în vreme ce Partidul Umanist Social Liberal e cotat cu 3 procente. Conform sondajului CURS, 54% dintre români NU sunt de acord ca PSD si PNL să guverneze împreună şi după alegeri şi doar 34% ar vrea ca ambele partide să păstreze Coalitia.