Mircea Geoană îşi cere scuze după ce i-a urat sănătate Regelui Mihai mort de 7 ani
Alegeri prezidenţiale 2024. Mircea Geoană şi-a cerut scuze după ce a făcut o gafă miercuri când i-a urat sănătate Regelui Mihai care a murit în 2017.
De Redactia Observator la 12.09.2024, 11:05Mircea Geoană a făcut miercuri o gafă în cadrul unui interviu când a făcut referire la Regele Mihai, urându-i sănătate, deşi acesta a murit în 2017. Ulterior, Geoană şi-a cerut scuze pentru greşeala făcută.
"În emisiunea de la ProTV, am făcut o greşeală de exprimare, când m-am referit la Regele Mihai, pe care o regret. Regele Mihai este unul dintre reperele naţiunii române şi va rămâne veşnic în memoria noastră pentru exemplul de decenţă, de sacrificiu şi iubire de ţară. Odihnească-se în pace!", a scris Mircea Geoană miercuri seară pe Facebook.
"Mă întorc la ceea ce spunea Regele Mihai în 2011 când a făcut 90 de ani, Dumnezeu să-i dea sănătate, am fost şi în Senat când a avut ultimul discurs. A acut un discurs şi a spus ceva foarte important: Ţara are nevoie de cârmuitori drepţi şi pricepuţi. Astăzi. România nu are cârmuitori nici drepţi nici pricepuţi", a spus anterior Mircea Geoană în cadrul unui interviu la ProTV.
Mircea Geoană şi-a anunţat oficial candidatura
- Mircea Geoană, atacat de Marcel Ciolacu după lansarea candidaturii. "Ce nu îmi place este ipocrizia"
- Cele mai importante repere din cariera lui Mircea Geoană: cel mai tânăr ambasador în SUA, 5 ani la şefia PSD,...
- Mircea Geoană şi-a anunţat oficial candidatura la prezidenţiale: Voi fi preşedintele oamenilor şi nu al partidelor
Fostul secretar general adjunct al NATO şi-a anunţat oficial pe 11 septembrie candidatura la alegerile prezidenţiale 2024. Anunţul a fost urmat de o serie de evenimente publice.
"Candidez la preşedinţie pentru că ştiu că avem nevoie de o schimbare adevărată! Puteam să vă promit o ţară perfectă. Să pozez în politicianul perfect, să vă spun că toate problemele vor dispărea peste noapte. Dar ştim cu toţii că asta nu e realitatea. Nu suntem perfecţi. Eu nu sunt perfect. Dar ştiţi ce putem face? Putem să muncim. Să ne ridicăm mânecile şi să construim o ţară mai bună. Haideţi să renaştem împreună!", a transmis Geoană pe Facebook.