Avem o ţară frumoasă, cum ajungem la ea? Charlottenburg, singurul sat circular din România
Tradiţiile ţin în viaţă turismul în multe regiuni din România. În Bucovina, la sărbători se strâng cete de tineri, în Maramureş, avem bisericile din lemn, iar în Transilvania, sate vechi de sute de ani. Din păcate, sunt şi locuri unde tradiţiile mor, iar comunităţile dispar.
De Redactia Observator la 07.08.2019, 22:29Tradiţiile ţin în viaţă turismul în multe regiuni din România. În Bucovina, la sărbători se strâng cete de tineri, în Maramureş, avem bisericile din lemn, iar în Transilvania, sate vechi de sute de ani. Din păcate, sunt şi locuri unde tradiţiile mor, iar comunităţile dispar. Campania Observator "Avem o ţară frumoasă, cum ajungem la ea" merge astăzi în Charlottenburg, judeţul Timiş. Este singurul sat cu o formă perfect rotundă. Casele sunt aşezate într-un cerc, ca-ntr-un tablou. Şi ce dacă? - par să spună autorităţile, a căror lipsă de viziune duce la dispariţia uneia dintre cele mai frumoase zone din ţară.
Am moştenit tradiţii valoroase. Fiecare regiune are astăzi obiceiurile ei, fiecare sat, un atribut care îl face unic.
Satul Charlottenburg nu pare să se deosebească de celelalte aşezări din zonă. Case obişnuite pentru zona aceasta a ţării. Unicitatea localităţii vine însă când ne ridicăm deasupra ei. Charlottenburg este singurul sat circular din România. A fost ridicat la 1771 de 31 de familii din zona Germaniei de astăzi.
La 45 de kilometri depărtare de Timişoara şi o oră de mers cu maşina, ajungem într-un loc frumos, unde tradiţiile au dispărut aproape în totalitate.
Un localnic recunoaşte că ar vrea să vadă că satul lui renaşte prin agroturism. Dar, în realitate, agroturismul moare cu fiecare zi. Populaţia este îmbătrânită iar şvabii care populau odată casele construite pe uliţa rotundă au plecat demult. Doar Peter Trimper a rămas.
La 82 de ani, Peter este singurul neamţ care are grijă de moştenirea lăsată de bunicii lui acum aproape 250 de ani. Provine dintr-o familie cu 7 fraţi. Toţi trăiesc, dar departe, în Germania.
Istoria satului începe în 1771, când contele Karl Aldringen a adus 32 de familii germane pentru a coloniza zona.
Forma unică i-a determinat pe cei din Ministerul Culturii să declare satul monument istoric, în urmă cu câţiva ani. Şi aici se opreşte orice urmă de promovare a zonei. Când am ajuns noi ne-am întâlnit cu un singur turist. Un motociclist venit din Timişoara ca să admire peisajul.
Lângă satul rotund este amenajat unul dintre cele mai mari domenii de vânătoare din ţară, dar şi un muzeu impresionant. Culmea, Charlottenburg este mai cunoscut în străinătate, pentru trofeele vânate, decât este ştiut în România pentru turism.
La nivelul Consiliului Judeţean, preşedintele instituţiei recunoaşte că promovarea turismului în zonă nu a fost o prioritate. Accentul s-a pus pe asfaltarea drumului de acces, care arată bine. Ar arăta şi mai bine cu turişti pe el.
Mai multe detalii, în materialul video.