Video Statul a plătit peste 3 milioane € după inundațiile din Suceava și Neamț. Diferențe mari pentru cei asiguraţi
Inundațiile devastatoare din luna iulie au distrus peste 500 de gospodării în județele Suceava și Neamț. De atunci şi până acum, statul a plătit peste 3 milioane de euro pentru refacerea locuințelor. Însă ajutorul oferit de stat a fost diferit pentru cei cu asigurare, față de cei fără.
Ajutoarele oferite au fost între 15.000 și 30.000 de lei pentru fiecare familie, în funcție de pagubele suferite. Cele mai afectate au fost județele Suceava și Neamț, unde peste 500 de locuințe au fost lovite de ape, însă doar 100 dintre ele aveau încheiată o poliță de asigurare.
Banii de ajutor primiți de la stat acoperă doar maximum 70% din pagube pentru cei care nu aveau asigurare și maximum 50% pentru cei care nici măcar nu aveau autorizație de construcție pentru imobilul respectiv. În cazul celor care aveau încheiată o poliță de asigurare obligatorie, ajutorul a venit din două părți, atât de la stat cât și de la asigurator și a acoperit peste 90% din pagube, deci doar 10% a trebuit să pună din propriul buzunar proprietarul locuinței.
În România e obligatorie prin lege încheierea unei polițe de asigurare și costă între 50 și 130 de lei, în funcție de tipul imobilului. Chiar și așa, puțin peste două milioane de imobile erau asigurate la finalul anului trecut, cele mai multe în zona urbană și în Transilvania, în timp ce la coada clasamentului e Bucovina, chiar zona care a avut nevoie de aceste ajutoare. De asemenea, poliția locală poate aplica amenzi de până la 500 de lei în cazul în care nu aveți încheiată o poliță de asigurare obligatorie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰