5 milioane de români ar putea plăti facturi duble la energie din primăvară
Ministerul Energiei a convocat astăzi Comandamentul pentru inventarierea stocurilor de electricitate şi gaze naturale de care vom avea nevoie la iarnă. Autorităţile spun că vom trece de sezonul rece fără teamă că vom tremura în case şi că vom avea de plătit facturi uriaşe. Experţii în energie sunt, însă, îngrijoraţi pentru ce va urma din primăvară, când statul nu va mai plafona tarifele. Acum, la bursă, preţurile sunt la un nivel record.
De Redactia Observator la 04.09.2024, 20:46Suntem la adăpost de scumpiri încă şase luni, cât timp rămân plafonate facturile la gaz şi electricitate.
"Facturile în sine pot creşte şi dacă preţul per kwh oră rămâne acelaşi. Poate fi un consum mai mare, dacă iarna asta va fi mai grea decât iarna trecută. Facturile sunt plafonate. Dupa perioada aceasta de la 1 aprilie, vom vedea cum vom pregati, daca trecem la masuri tintite pentru consumatorii vulnerabili", Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
Cinci milioane de consumatori plătesc acum cel mai mic preţ la electricitate
Cinci milioane de consumatori plătesc acum cel mai mic preţ la electricitate, 68 de bani pe kWh, dar facturile s-ar putea dubla la primăvară, avertizează furnizorii. Preţurile mari de pe bursă ar putea influenţa şi ele noile contracte. Pe piaţa angro, megawattul a ajuns la un nivel record, 1.000 de euro/MWh, de 25 de ori mai mare decât acum patru ani.
- Opt din zece români interesaţi de fotovoltaice nu ştiu ce documente au nevoie ca să se înscrie la Casa Verde 2024
- Investiție de peste 25 milioane lei în Galați. În ce se va transforma o fostă groapă de gunoi
- Ce se întâmplă cu facturile la curent din 2025. Burduja: Acei români să primească un sprijin din partea statului
"Din cauza că nu avem suficientă capacitate instalată în special pe regenerabile, noi nu avem preţuri negative de care se bucură germanii, francezii. Autorităţile sunt datoare să vina cu o analiză mult mai clară de ce în România avem asemena preţuri monstruoase pe piata angro de energie electrică", Corina Murafa, expert în energie.
"Din păcate, anul acesta faţă de anul trecut am importat energie electrică. Din cauza condiţiilor meteo, a anumitor aspecte tehnice, am produs mai puţin", Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
În timp ce autorităţile dau asigurări că vom trece iarna cu bine, specialiştii în energie nu exclud apariţia penelor de electricitate.
Specialiştii în energie nu exclud apariţia penelor de electricitate
"S-ar putea să fie mai multe riscuri. Am văzut recent ce s-ar întâmplat cu grupul 1 de la Cernavodă, care şi-a atins duratat de viata. Eu mă aștept ca la Cernavoda să se mai întâmple niște opriri. Pe gaz stăm bine, depozitele sunt la capacitate mai mare umplute decât altădată", Corina Murafa, expert în energie.
"La nivelul României, este un procent de 94%. 02.14 Există obligaţia la nivelul UE astfel încât să avem un stoc de 90%", Vasile Cârstea, directorul general Depogaz.
Vara aceasta, din cauza căldurii excesive, multe linii şi transformatoare electrice au cedat, iar în ţară au fost sute de pene de curent.