Video Nunțile intră în regim de austeritate. Cum îşi reduc mirii costurile şi de ce aleg să iasă "pe zero"
Şi nunțile suferă de austeritate. Bugete mai mici, evenimente mai rare și liste de invitați drastic reduse - aşa se anunţă anul 2026 când vine vorba de cel mai important moment al vieţii de cuplu. Astfel, pentru a economisi bani, tot mai mulţi tineri aleg să-şi organizeze singuri petrecerea.
Tot mai mulţi miri renunță la fast, la liste lungi de invitați și la ideea de profit, iar organizarea ajunge, de cele mai multe ori, exclusiv pe umerii lor. Selena şi Codruţ au nunta programată anul acesta în luna mai, iar acum fac calculele.
"A fost o sperietură, dar nu pot spune că a fost un șoc, pentru că ne așteptam la acest lucru. Nu a fost chiar atât de ușor. Toate au venit grămadă, trebuia și formație, trebuia și restaurantul să fie ok pentru noi. Neavând un număr foarte mare de persoane, multe restaurante nu ne acceptau", a povestit Selena Ciucă, viitoare mireasă.
De la "profit" la obiectivul de a ieși pe zero
Iar dacă în trecut nunțile aduceau și profit, astăzi mulți se roagă să nu dea bani din buzunar la final de petrecere.
"Mai bine ieșim pe 0. Nu poți să obligi omul care vine la nuntă să-ți dea ce nu are", a mai spus Selena.
Cei mai mulţi însă caută variante pentru produse cât mai ieftine.
"Acum în februarie 2026 mergem în Turcia. Ne uităm de rochie, de verighete. A ajuns aurul din România să fie foarte scump față de cel din Turcia", a adăugat viitoarea mireasă.
Sălile de evenimente, tot mai goale
Şi sălile de evenimente se pregătesc pentru acest sezon. Dacă în anii trecuţi aveau zeci de nunţi, anul acesta abia dacă au programate 5 până la acest moment.
"Se pare că trendul este de a face din ce în ce mai puține evenimente și mai mici. Chiar ieri m-a sunat cineva și mi-a zis că nu mai vor să facă în 2026 nunta din cauza creșterilor și toate cele ce se întâmplă în România și se muta în 2027", a explicat Robert Ion, manager sală de evenimente.
Organizatorii spun că au cheltuieli lor sunt mai mari: utilități, chirii, salarii.
"Într-adevăr, se fac compromisuri. Ajustăm volumul prăjiturilor, ajustăm volumul aranjamentelor florale. Putem alege DJ în loc de formație. Sunt mici şiretlicuri. Comparativ cu anul 2025, anul acesta avem creșteri de la 5% până la 10% în funcție de serviciul ale", a subliniat Alina Vreju, organizator evenimente.
În 2025 s-au înregistrat cu 10.000 de căsătorii mai puțin față de anii trecuți.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰