Dan Cărbunaru dă asigurări că OMV Petrom nu va scăpa de taxa de solidaritate, dacă se încadrează: "Legislaţia din România va fi respectată"
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru a precizat că nu poate comenta punctul de vedere al companiei private OMV Petrom referitor la faptul că nu va plăti taxa de solidaritate, însă a asigurat că legislaţia din România va fi respectată, indiferent de ce „entitate discutăm”, transmite news.ro.
De Redactia Observator la 08.02.2023, 17:36„Nu voi comenta declaraţii publice ale unor companii private, dar ce pot să vă asigur este că legislaţia din România va fi respectată, indiferent despre ce entitate discutăm. Există la acest moment un control pe care ANAF o derulează la această companie şi aşteptăm rezultatul acestei verificări. De asemenea, în baza rapoartelor oficiale pe care companiile vizate de această legislaţie, care nu reprezintă altceva decât o transpunere în legislaţia noastră luate la nivel european care sunt obligatorii pentru toate statele membre, inclusiv pentru România. Aceste rapoarte vor fi depuse în cursul anului, cel mai probabil în luna iunie, însă până atunci aşteptăm rezultatul verificărilor pe care instituţiile abilitate le efectuează, astfel încât la final vom avea mai multe detalii”, a afirmat Dan Cărbunaru, întrebat la finalul şedinţei de miercuri a Executivului despre faptul că OMV a precizat că nu va plăti taxa de solidaritate.
Controalele de la OMV Petrom nu au legătură cu taxa de solidaritate, susține Dan Cărbunaru
Chestionat despre controlul făcut de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, Cărbunaru a explicat că este vorba despre o verificare care are legătură cu proiectele de mare adâncime pe care OMV Petrom le are în vederea exploatării gazelor naturale din Marea Neagră.
„Verificarea pe care Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale îl derulează la această companie nu are legătură legătură cu subiectul taxei pentru solidaritate. Are legătură cu proiectele la mare adâncime pe care această companie le are în vedere la Marea Neagră pentru exploatarea gazelor naturale şi, la finalul acestor verificări, acestă instituţie a statului român va fi în măsură să îşi prezinte concluziile. Nu aş putea da mai multe detalii legate de o verificare aflată în derulare la acest moment”, a completat Cărbunaru.
Directorul financiar şi membru al Directoratului OMV Petrom Alina Popa a afirmat, pe 2 februarie, că OMV nu datorează taxă de solidaritate în ţara noastră, însă dacă ANAF va ajunge la o concluzie diferită, atunci compania va plăti. Ea a mai spus că ANAF a derulat un control la începutul acestui an, pentru a verifica cifra de afaceri şi structura acesteia.