Antena LIVE

Curs valutar

Video

De câţi bani are nevoie o familie din România, pentru a-şi menţine nivelul de trai în situaţii neprevăzute

Finanţele noastre decid nivelul de trai şi sunt total vulnerabile în faţa neprevăzutului, după cum o dovedeşte şi un studiu recent.

De la 10.02.2025, 13:52
WhatsApp
Vezi și:

Stăm din ce în ce mai rău la capitolul finanţe. În cazul situaţiilor pe care nu le putem controla, precum îmbolnăviri, accidentări sau decese, o familie ar avea nevoie la această oră de 154.000 de lei, ca să le poată gestiona şi să îşi menţină nivelul de trai, fără complicaţii. Sumă în creştere, comparativ cu anul trecut. 

Aceasta este teoria. Practica ne arată însă că există o diferenţă ca de la cer la pământ între banii pe care îi avem la dispoziţie şi cei pe care ar trebui să îi avem la dispoziţie. Deficitul se apropie de 800 de miliarde de lei. 

Eforturi în direcţia creşterii gradului de protecţie există totuşi. 60% dintre români se aşteaptă ca nivelul lor de bunăstare să crească pe viitor, iar în aceast sens, există o cerere tot mai mare a interesului faţă de asigurările de viaţă - 13% pe acest segment, arată datele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România. 

Olivia Păunescu

Responsabilitate! Este primul cuvânt care îmi vine în minte, atunci când mă gândesc ce implică meseria de jurnalist, un job pe care l-am îmbrăţişat şi care m-a îmbrăţişat, la rândul lui, semn că lucrurile bune în viaţă se întâmplă... ...

bani cheltuieli
Întrebarea zilei
Cât de des îţi cureţi telefonul?

Zilnic

Săptămânal

Niciodată

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Amendă pentru românii care stau la curte și au câine. Ce trebuie să știe...
Fanatik.ro
Publicat 10.02.2025
Secret Service a folosit un avion-momeală pentru a evita o nouă tentativă de...
spotmedia.ro
Publicat 10.02.2025
Mindfulness și sănătate – legătura dintre meditație și depistarea cancerului
spotmedia.ro
Publicat 09.02.2025
Mai scump ca în St. Moritz! Cât costă o noapte de cazare în hotelul Simonei...
Gandul
Publicat 11.02.2025
„Oficiul Poștal Dispărut”, locul unde oamenii pot trimite scrisori morților...
Adevărul
Publicat 11.02.2025
Sezonul 15 Chefi la cuțite începe la Antena 1 din 10 martie
A1
Publicat 10.02.2025
Horoscopul zilei de 12 februarie 2025. Taurii trebuie să fie atenți la ce se...
CaTine
Publicat 11.02.2025
Oana Roman, alături de Alina Sorescu, după ce artista a povestit prin ce a...
spynews.ro
Publicat 11.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Cu ce se spală japonezele întotdeauna pe față. Nu au acnee, nu au riduri, iar...
Click.ro
Publicat 10.02.2025
Filme gratuite pe YouTube. Ce titluri de Oscar au devenit disponibile
Useit
Publicat 11.02.2025
Ce pensie va primi Klaus Iohannis după ce a demisionat din funcția de șef al...
Redacţia.ro
Publicat 11.02.2025
Cine sunt frații Poștoacă, acționarii arestați în cazul Nordis. Când s-a...
libertatea.ro
Publicat 10.02.2025
Taylor Swift a purtat o ținută spectaculoasă la Super Bowl 2025. Cântăreața...
ZU
Publicat 11.02.2025
Cum să prepari acasă pizza turcească sau lahmacun
Hello taste
Publicat 10.02.2025
5 semne că ești un părinte instinctiv
Deparinti
Publicat 11.02.2025
Elizabeth Gutiérrez vorbește despre rolul de mamă și cum jonglează cu...
Happy
Publicat 11.02.2025
Alina Ceușan arată senzațional după două nașteri! Ce dietă urmează...
BZI
Publicat 11.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
De ce nu e bine să te urci în mașină cu vezica plină. Avertismentul unui...
Medicool
Publicat 11.02.2025