Deficitul comercial al României a crescut la 12,7 miliarde de euro. Cu patru miliarde peste aceeași perioadă din 2021
Deficitul comercial al României a crescut la 12,7 miliarde de euro în primele cinci luni ale anului, cu 3,8 miliarde de lei, sau peste 40%, mai mult decât în perioada similară a anului trecut, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică, citat de Agerpres.
De Redactia Observator la 11.07.2022, 12:31Anul trecut în perioada ianuarie - mai, România a înregistrat un deficit comercial de peste 8,836 miliarde de euro, potrivit datelor INS de la vremea respectivă.
În primele cinci luni din acest an, exporturile au crescut cu 23,5%, până la 36,9 miliarde de euro, iar importurile au crescut cu 28,1%, la 49,6 miliarde de euro.
România a exportat cel mai mult maşini şi echipamente pentru transport, în valoare de 15,7 miliarde de lei, mărfuri manufacturate - 6,9 miliarde de lei, alimente şi animale vii - 3,2 miliarde de lei.
Cele mai mari importuri au fost tot din categoria maşini şi echipamente - 16,1 miliarde de lei, produse manufacturate - 9,7 miliarde, precum şi combustibili minerali - 5 miliarde.
În luna mai 2022, exporturile au însumat 7,9 miliarde euro, iar importurile au însumat 10,7 miliarde euro, rezultând un deficit de 2,7 miliarde euro.