Încă se mai găsesc case la prețul unei cafele în Italia. Orașul care vinde locuințe cu 1 euro, cu o singură condiție
Un mic oraș din regiunea Abruzzo, situat între coasta Adriaticii și munții Gran Sasso, continuă să vândă case la prețul simbolic de 1 euro pentru a combate depopularea. Penne scoate la vânzare locuințe abandonate, fără a solicita un avans, ci doar angajamentul cumpărătorilor de a le renova în trei ani, scrie CNN. Inițiativa, lansată în 2022, a atras până acum interesul italienilor, dar primarul speră să atragă și străini.
De Redactia Observator la 18.03.2025, 11:23Penne, un orășel cu o istorie bogată, scoate la vânzare un nou lot de locuințe abandonate, iar procesul de achiziție este mai simplu ca niciodată. Cei interesați nu trebuie să plătească un avans, ci doar să se angajeze că vor renova proprietatea în termen de trei ani, scrie CNN.
Programul a debutat în 2022, iar până acum s-au vândut şase case, majoritatea către italieni. Primarul Gilberto Petrucci anunță că în câteva săptămâni va fi disponibil un nou lot de locuințe, iar în viitor sunt șanse să fie scoase la vânzare peste 40 de clădiri din centrul istoric.
Ofertă de case la preţul unei cafele
Penne are aproximativ 1.200 de locuitori, dar doar 1.000 dintre aceștia mai trăiesc în vechiul cartier istoric, care se degradează din cauza emigrării masive din ultimele decenii. Cele mai multe case scoase la vânzare datează din Evul Mediu, cu influențe renascentiste, iar altele sunt construite la începutul anilor 1900. Sunt locuințe de până la trei etaje, cu suprafețe cuprinse între 70 și 120 de metri pătrați.
După Al Doilea Război Mondial, mulți locuitori au părăsit orașul pentru a fugi de bombardamente, iar în anii 1970 a avut loc un nou val de emigrare către SUA, Belgia și Venezuela. Penne este situat pe două coline pitorești, având un centru istoric deosebit, cu străzi pietruite, arcade medievale și fântâni monumentale.
Reguli mai flexibile pentru cumpărători
Comparativ cu alte orașe italiene care vând case la 1 euro, Penne oferă condiții mai accesibile. Singura cerință este ca noii proprietari să finalizeze renovările în trei ani, fără a fi necesară o garanţie. De obicei, astfel de programe cer un avans de 2.000-5.000 de euro, returnabil la finalizarea lucrărilor.
O echipă de specialişti poate ajuta cumpărătorii să găsească constructori și să ofere consultanță în timpul renovării. Costul minim estimat pentru restaurarea unei case de dimensiune mică sau medie este de aproximativ 20.000 de euro.
Dacă există mai mulți doritori pentru aceeași casă, aceasta va fi atribuită celui care prezintă cel mai rapid și detaliat plan de renovare. De asemenea, există locuințe deja restaurate, cu prețuri începând de la 40.000 de euro.
Alte orașe care oferă case la un euro
Italia este recunoscută pentru inițiativele sale de a vinde locuințe abandonate la prețuri simbolice, mai ales în sudul țării. Sicilia este epicentrul acestor programe, cu orașe ca Mussomeli, Cammarata și Sambuca care au atras cumpărători din întreaga lume. Pe insula Sardinia există, de asemenea, un program activ de vânzare a caselor la un euro.