Antena LIVE

Curs valutar

La cât a ajuns câștigul salarial mediu net în România. Industria în care veniturile au crescut cel mai mult

Câştigul salarial mediu net a crescut la 5.242 lei în luna iulie a acestui an, fiind mai mare cu 66 de lei, respectiv 1,3%, faţă de luna iunie 2024, în timp câştigul salarial mediu brut a ajuns în iulie la 8.580 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 100 lei (+1,2%), conform datelor publicate joi de Institutul Naţional de statistică (INS).

De la 12.09.2024, 10:25
La cât a ajuns câștigul salarial mediu net în România. Industria în care veniturile au crescut cel mai mult Shutterstock

Comparativ cu luna iulie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 14,8%. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (13.052 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (3.054 lei).

Indicele câştigului salarial real a fost 108,9% în luna iulie 2024 faţă de luna iulie 2023, iar indicele câştigului salarial real a fost 100,7% în iulie 2024 faţă de luna iunie 2024. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 253,3%, cu 1,7 puncte procentuale mai mare decât cel înregistrat în luna iunie 2024.

Evoluţia câştigului salarial real depinde de fluctuaţiile câştigului salarial mediu net şi de rata inflaţiei

INS menţionează că în cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători, în special în lunile luate ca bază de comparaţie (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an. Evoluţia câştigului salarial real depinde, atât de fluctuaţiile câştigului salarial mediu net, cât şi de rata inflaţiei, precizează INS.

Totodată, în luna iulie 2024, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut ca urmare a aplicării prevederilor legale, acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-a datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net

Potrivit statisticii, cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat astfel: 25,2% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, respectiv cu 18,4% în transporturi aeriene; între 7,5% şi 9,5% în depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, fabricarea altor mijloace de transport, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, activităţi de poştă şi de curier, fabricarea produselor din tutun; între 3,5% şi 7,0% în tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea de mobilă, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea produselor textile, alte activităţi de servicii, alte activităţi industriale n.c.a., comerţ cu ridicata şi cu amănuntul (inclusiv repararea autovehiculelor şi motocicletelor), repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, hoteluri şi restaurante, industria metalurgică.

Pe de altă parte, scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna iunie 2024 au fost cauzate de acordarea în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net

Potrivit datelor INS, cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat astfel: cu 19,0% în activităţi de editare, respectiv cu 9,3% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice; între 3,0% şi 4,5% în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), telecomunicaţii.

În sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în învăţământ (-4,3%), în principal ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare, respectiv în administraţia publică (-0,4%).

Câştigul salarial mediu net a crescut uşor comparativ cu luna precedentă în sănătate şi asistenţă socială (+0,2%).

Câştigul salarial mediu brut lunar se determină prin raportarea sumelor brute plătite din fondul de salarii, din profitul net şi alte fonduri (exclusiv sumele compensatorii, sumele plătite retroactiv ca urmare a câştigării în instanţă a drepturilor băneşti aferente anilor anteriori) la numărul mediu al salariaţilor, precizează INS.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

salariu castig venituri
Întrebarea zilei
Aţi fost victima unei încercări de fraudare?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Amenzi usturătoare pentru șoferii care nu au aceste obiecte în mașină. Ce...
Fanatik.ro
Publicat 18.09.2024
Rușii sunt rugați să ajute și în pauzele de muncă la creșterea natalității
spotmedia.ro
Publicat 17.09.2024
Un oraș românesc seamănă izbitor cu Roma și Istanbul, fiind construit pe...
Gandul
Publicat 18.09.2024
Schimb de focuri în centrul Moscovei, lângă Kremlin. În atac sunt implicați...
Adevărul
Publicat 18.09.2024
Ispita Mădălina de la Insula Iubirii a ajuns pe mâinile medicului estetician...
A1
Publicat 16.09.2024
Horoscopul zilei de 20 septembrie 2024. Racii au parte de oportunități pe mai...
CaTine
Publicat 19.09.2024
Larisa Uță a răspuns la întrebarea: ”I-ai cerut 250.000 euro?” Ce avere...
spynews.ro
Publicat 18.09.2024
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit...
GSP
Publicat 17.09.2024
Ce ingrediente folosesc unguroaicele atunci când pun varză la murat, pentru a fi...
Click.ro
Publicat 18.09.2024
Ultimele mesaje transmise de submersibilul Titan au fost dezvăluite. Ce s-a...
Useit
Publicat 18.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Povestea gemenilor din Tg Jiu care au plecat de acasă și sunt de negăsit de...
Redacţia.ro
Publicat 18.09.2024
Ce arme țineau rușii în depozitul aruncat în aer de dronele ucrainene....
libertatea.ro
Publicat 18.09.2024
Lui Sean „Diddy” Combs i s-a refuzat eliberarea pe cauțiune. Câți bani era...
ZU
Publicat 18.09.2024
Pandișpan cu mere. Rețeta unui desert simplu și delicios
Hello taste
Publicat 18.09.2024
Experiențe la fel de intense ca nașterea. Ce alte dureri se aseamănă și sunt...
Deparinti
Publicat 18.09.2024
Haos pe calea ferată, din cauza inundațiilor. Anunțul făcut de CFR, după ce...
ziare.com
Publicat 18.09.2024
Eiza González a purtat o rochie roz cu decolteu la premiile Emmy. A avut aceeași...
Happy
Publicat 19.09.2024
Cum acționează probioticele naturale din mâncarea fermentată. Varza murată...
Medicool
Publicat 18.09.2024
Marian Iancu susţine că un club imită Rapidul: "Este o boală grea şi se ia,...
orangesport.ro
Publicat 17.09.2024