Antena LIVE

Curs valutar

Parlamentarii vor să legalizeze şpaga din spitale şi să o impoziteze

Mita pentru medici, legală şi cu factură. Parlamentarii vor să elimine banii negri şi să îi transforme în donaţii legale pentru spitalul care i-a tratat. Un proiect de lege prevede posibilitatea unor astfel de recompense, pe care statul le va impozita. Experţii anti-corupţie cred, însă, că şpaga nu va dispărea prin lege, ci atunci când medicii o vor refuza.

De la 19.03.2025, 19:39
WhatsApp
Vezi și:

România nu pare că a evoluat mult din anul 2022, când eram pe primul loc în Europa la şpaga dată în spitale, conform unui studiu publicat de Comisia Europeană.

"Normal că am dat, nevoită ca să îmi dea mai multă atenţie, să fiu băgată dacă mi-a fost rău", ne spune o pacientă.

Bani negri în fonduri legale

Proiectul de lege care îşi propune să transforme banii negri în fonduri legale a fost depus în Parlament în 2017 şi modificat acum. Iniţial, prevedea că pacienţii pot recompena medicii şi să le trimită sumele în conturile unei fundaţii deschide de doctor.

"Pacientul, dacă doreşte, poate face plăţi doar unităţii sanitare, donaţii. Va trebui realizat un cadru legislativ pentru stimularea medicilor pe performanţă", ne spune Alexandru Rogobete, preşedinte Comisia de Sănătate, Camera Deputaţilor.

"Este bine să fie făcute cu precizarea: către secţiile în care pacienţii au fost îngrijiţi şi au fost mulţumiţi de astfel de îngrijiri, de comportamentul cadrelor medicale, s-au simţit în siguranţă", a explicat Cristiana Geormăneanu, purtător de cuvânt Spitalul Judeţean Craiova.

Spitalele ar putea face publice acest venituri

Spitalele ar urma să facă publice lunar donaţiile şi să publice pe siteul lor cum au cheltuit banii. Sponsorizările şi donaţiile ocupă de multe ori un rol important, adică există părţi din spitale, există pavilioane, secţii care au fost făcute doar din donaţii.

Harta şpăgii din spitale arată că cel mai des dau mită pacienţii internaţi în spitalele din sudul ţării, Covasna şi Harghita. Ministerul Sănătăţii a schimbat întrebarea pe care o primesc la externare toţi bolnavii, prin SMS. 

Procentele s-au dublat

Până acum, pacienţii primeau întrebarea: Vi s-au solicitat bani sau atenţii de către medici sau asistente? De un an însă, cei externaţi trebuie să răspundă la: Dacă vi s-au solicitat bani, doriţi să sesizaţi?

Procentul pacienţilor care spun că li s-a solicitat mită şi vor să sesizeze organele penale aproape s-a dublat şi a ajuns la 4% în ultimele 12 luni. 

În ultimul an, mai mulţi medici au fost prinşi când primeau mită de la pacienţi, iar unii au fost trimişi deja în judecată. Printre ei, şi fostul ministru Nelu Tătaru, acuzat că lua inclusiv găini şi ouă de la bolnavi.

Marko Pavlovici
spital spaga mita venituri impozit
Întrebarea zilei
Obişnuiţi să daţi mai departe cadourile primite care nu vă plac?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025