Antena LIVE

Pensiile vin mai devreme în luna mai, înainte de Paşte. Guvernul va aproba astăzi hotărârea

Veste bună pentru pensionarii din România. Guvernul ar putea decide, astăzi, soarta pensiilor, înainte de sărbătorile pascale. Proiectul de hotărâre, care ar urma să fie aprobat, propune ca pensiile pentru luna mai să fie plătite în avans.

De la 25.04.2024, 08:03

În mod normal, plata pensiilor prin Poşta Română se face de la data de 1 şi până pe 15 a fiecărei luni, însă în luna mai, pensionarii ar fi putut primi veniturile mai târziu, pensiile ar fi putut fi întârziate şi asta din cauza zilelor libere pe care le au bugetarii.

Însă azi, Guvernul adoptă o hotărâre prin care plata pensiilor se va face mai devreme, înainte de sărbătorile pascale, tocmai pentru a nu exista astfel de probleme. Ieri, directorul Poştei Române a dat asigurări tuturor pensionarilor că îşi vor primi veniturile la timp. Vorbim despre o şedinţă de Guvern importantă, la Timişoara şi nu la Bucureşti, la Palatul Victoria, aşa cum ne-am obişnuit.

O şedinţă de Guvern prin care executivul îşi arată susţinerea faţă de proiectele importante pe care le are acest oraş şi vorbim despre adoptarea unor indicatori tehnicoeconomici pentru stadionul Dan Păltinişanu, o investiţie importantă în valoare de 200 de milioane de euro. Însă, vor fi discutate mai multe proiecte importante din acest oraş, spre exemplu, finanţarea Institutului Oncologic, de asemenea, construcţia Spitalului de Mari Arşi, dar şi reabilitarea Gării de Nord.

Pensiile vin mai devreme în luna mai

Pe acelaşi subiect

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut marţi ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu, să ia măsuri, astfel încât pensionarii să îşi primească pensiile înainte de Paşti. "O rog pe doamna ministru Bucura Oprescu să vorbească cu toate băncile din România, să vedem ce modificări trebuie făcute la convenţii - şi cu Poşta Română - astfel încât toţi pensionarii să-şi primească pensiile înainte de sărbătorile pascale", a spus premierul, în debutul şedinţei de Guvern.

Directorul general al CN Poşta Română, Valentin Ştefan, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că CNPR poate distribui pensiile înainte de sărbătorile pascale, dar procesul depinde de data la care primeşte banii.

"Răspunsul scurt este 'da, până de sărbători putem livra pensiile'. Acum să vă dau câteva detalii...Data de 2 mai este zi lucrătoare. În companie vom lucra. În doilea rând, noi avem capacitatea logistică de a duce pensiile până de sărbători. Acum, depinde când ne intră banii în conturi de la Casa Naţională de Pensii, de la Trezorerie, de la Ministerul Muncii. Există un întreg flux administrativ acolo. În funcţie de când vom primi banii, vom şti dacă vom ruga salariaţii să vină să lucreze în zilele libere sau nu, fie că vorbim de 1 mai fie că vorbim de 3. De principiu, dacă ne ajung banii mai târziu, am avea nevoie de o singură zi nelucrătoare în care să-i chemăm la muncă să distribuie pensiile, dar deocamdată nu putem veni cu un răspuns clar, pentru că nu ştim când ne intră banii în conturi. Dacă ne intră din timp, nu e nevoie; dacă ne intră mai târziu, va trebui să ne mobilizăm şi mai bine", a spus Valentin Ştefan.

El a explicat că Poşta primeşte de obicei banii de pensii cu câteva zile înainte de data de 1 a lunii. În aceste condiţii, dacă banii vor intra în conturi vineri, 26 aprilie, pensiile vor putea fi livrate beneficiarilor mai repede. Chiar dacă sumele intră luni, toate pensiile pot fi duse până de sărbători, a dat el asigurări. Potrivit, directorul general al Poştei Române, aproximativ 14.000 de angajaţi sunt implicaţi în distribuirea de pensii, din care 10.000 sunt poştaşi.

Ți-a plăcut acest articol?

pensii paste posta romana sedinta guvern timisoara
Întrebarea zilei
V-aţi simţit discriminaţi la interviul de angajare din cauza vârstei?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Gigantul german care face angajări masive în România și oferă salarii bune....
Fanatik.ro
Publicat 17.05.2024
Ce pățești dacă ai băut o sticlă de apă din supermarket înainte să o...
Fanatik.ro
Publicat 17.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
În spatele ușilor închise. China mărește AJUTORUL pentru industria de...
Gandul
Publicat 14.05.2024
Femeia prinsă făcând plajă pe șalupa Poliției Locale din Timișoara a...
Adevărul
Publicat 16.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 17 mai 2024. Racii pot avea parte de câștiguri financiare....
CaTine
Publicat 16.05.2024
Carmen Grebenișan, totul despre partaj! Influencerița a spus lucrurilor pe nume:...
spynews.ro
Publicat 14.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Cu ce trebuie să stropești trandafirii în luna iunie. Secretul grădinarilor...
Click.ro
Publicat 15.05.2024
Cele mai bune telefoane Android cu senzor telefoto din 2024. Ce smartphone-uri au...
Useit
Publicat 17.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini...
Redacţia.ro
Publicat 16.05.2024
Cine este presupusul autor al tentativei de asasinat asupra premierului slovac....
libertatea.ro
Publicat 16.05.2024
Cardi B intenționa să arate „ca o femeie în vârstă” la Met Gala 2024....
ZU
Publicat 16.05.2024
Clătite cu flori de salcâm în aluat, pline de savoare și aromă
Hello taste
Publicat 16.05.2024
Înghețată cu iaurt și căpșuni. Un desert perfect pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 16.05.2024
Noi reguli pentru țăranii care vând în piețe. ”Eram doctori...
ziare.com
Publicat 16.05.2024
William Levy revine în două proiecte profesionale noi. Actorul își continuă...
Happy
Publicat 16.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de ananas. Cum îți poate sprijini...
Medicool
Publicat 16.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024