Românii au alocat aproape de două ori mai mulţi bani pentru mâncare, din totalul cheltuielilor, faţă de media europeană
Românii au fost campioni în Uniunea Europeană şi în 2020 în ceea ce priveşte procentul din cheltuieli alocat pentru alimente.
De Redactia Observator la 27.12.2021, 10:32Gospodăriile din România au alocat anul trecut 26,4% din cheltuielile totale de consum pentru alimente şi băuturi non-alcoolice, în timp ce media în Uniunea Europeană se situează la 14,8%.
Atât procentul în România, cât şi la nivel european, a crescut faţă de anul precedent, de la 26%, respectiv de la 13%.
România devansează astfel în top ţări precum Lituania (21,7%), Estonia (21,6%) şi Croaţia (21,4%).
Câţi bani au cheltuit românii pentru locuinţă
La polul opus, ponderea cheltuielilor pentru alimente şi băuturi non-alcoolice în totalul cheltuielilor de consum este mai mică de 10% în doar două state membre, Luxemburg (9,5%) şi Irlanda (9,8%).
Pe de altă parte, România stă mai bine decât majoritatea statelor membre când vine vorba de ponderea ocupată de cheltuielile pentru locuinţă, apă, electricitate, gaze naturale şi alţi combustibili în totalul cheltuielilor de consum ale gospodăriilor.
Atât în Uniunea Europeană ca întreg cât şi în majoritatea statelor membre, acest capitol este cel mai important în totalul cheltuielilor de consum. Ţările membre unde cheltuielile pentru locuinţă, apă, electricitate, gaze naturale şi alţi combustibili au cea mai mare pondere în totalul cheltuielilor de consum sunt: Slovacia (30,7%), Finlanda (30,5%) şi Danemarca (28,9%). În schimb, statele membre unde aceste cheltuieli au cea mai mică pondere în totalul cheltuielilor de consum sunt: Lituania (15,5%), Malta (16,8%), Cipru (18%) şi România (18,8%).
Pe ce îşi cheltuie europenii banii
La nivelul UE, cheltuielile pentru locuinţă, apă, electricitate, gaze naturale şi alţi combustibili au reprezentat în 2020 mai mult de un sfert (25,7%) din totalul cheltuielilor de consum, în creştere cu 2,2 puncte procentuale comparativ cu 2019, urmate de cheltuielile pentru alimente şi băuturi non-alcoolice cu o pondere de 14,8%, în cazul cărora a fost înregistrată o creştere de 1,8 puncte procentuale.
Eurostat subliniază că aceste creşteri sunt o consecinţă a carantinelor şi restricţiilor de mobilitate care au fost impuse în contextul pandemiei de COVID-19.
Aceste restricţii au avut un impact şi asupra altor tipuri de cheltuieli, în special asupra celor care au legătură cu restaurantele şi hotelurile, a căror pondere în totalul cheltuielilor de consum a scăzut cu 2,7 puncte procentuale, până la 6% în 2020, şi a cheltuielilor care au legătură cu transportul precum şi cu recreere şi cultura, care au scăzut cu 1,5 puncte procentuale şi respectiv 0,9 puncte procentuale.