Românii care nu au renegociat contractul la gaze naturale mai au 3 luni la dispoziție. După 1 iulie tarifele se stabilesc automat
Aţi încheiat un contract nou pentru gazele naturale? Dacă răspunsul este da, aţi scăpat de bătaia de cap. Dacă răspunsul este nu, trebuie să ştiţi că mai aveţi trei luni la dispoziţie să faceţi alegerea corectă. Un lucru care nu este la îndemâna oricui, spun specialiştii, mai ales că tarifele variază destul de mult.
De Andra Mitu la 28.03.2021, 20:16- Furnizorii trimit zilele acestea oferte către aproape trei milioane de consumatori care nu s-au decis încă
Fie din comoditate, fie pentru că nu au înţeles ce au de făcut, doar 540.000 de persoane şi-au renegociat contractele la gaze naturale, din momentul liberalizării complete a acesteia şi până acum, adică începând cu 30 iunie 2020. Circa 16% dintre consumatori au beneficiat astfel de reduceri substanţiale.
Cei care nu au ales un furnizor, situaţie în care sunt aproape trei milioane de consumatori, au fost trecut automat în piaţa liberă, iar acum primesc noi oferte de la furnizori.
Mulţi români practic nu ştiu ce au de făcut, la renegocierea contractelor
Teodora Cimpoi, consultant în energie: Acest lucru arată că oamenilor le este foarte greu sa facă o altă alegere. Este foarte complicat, în momentul de faţă, sa înțelegi exact care este prețul pe care tu îl plătești în momentul de față. În primul rând pentru ca facturile vin în kilowat oră, de exemplu, iar ofertele furnizorilor se fac în megawat oră.
Virgil Popescu, ministrul Economiei: Sfătuiesc românii să se uite foarte bine pe oferta pe care o primesc. Dacă le convine oferta furnizorului actual, să semneze actul adiţional, dacă nu să mai caute în piaţă, pe acelaşi comparator al ANRE-ului se găsesc şi preţurile la gazele naturale şi pot foarte bine să se mute, pe o procedură simplă.
Oamenii se mai plâng că nu ştiu ce variantă să aleagă din cele propuse de furnizor, că unele au incluse şi abonamente sau că tarifele sunt prezentate şi fără costul transportului.
Cei care nu schimbă furnizorul vor primi tarifele automat, la 1 iulie
Legislaţia prevede ca până la 30 iunie 2021 cei care îşi doresc să îşi renegocieze contractul sau să trească la un alt furnizor, trebuie să notifice furnizorul actual. Dacă nu fac nimic, de la 1 iulie vor primi tarifele şi condiţiile contractuale pe care le stabileşte furnizorul actual.
Teodora Cimpoi, consultant în energie: Dacă oamenii vor rămâne după 30 iunie la furnizorul actual, practic vor plati prețul pe care aceștia îl vor oferi care, cel mai probabil, va fi mai mare.
Dumitru Chisăliţă, expert în energie: Renegocierea contractului poate să îţi aducă un preţ mai mic, poate să își aducă niște condiții contractuale avantajoase, poate sa îți aducă o perioadă mai lungă până la care sa plătești factura la gaze naturale, poate sa îți aducă eventuale discounturi.
Puteţi compara ofertele furnizorilor pe site-ul ANRE. Trebuie să completaţi câmpurile obligatorii, iar comparatorul preţurilor vă va arăta dacă în zona dumneavoastră de domiciliu sunt şi alte oferte mai bune. După ce v-aţi decis, să ştiţi că puteţi încheia noul contract şi online, fără drumuri şi cozi la ghişee.