Antena LIVE

Curs valutar

Tranzacția anului în terenuri. Achiziția de 33,5 milioane de euro a fost finalizată

Cea mai mare tranzacţie cu terenuri din Bucureşti, din ultimii ani, a fost finalizată, relatează profit.ro. Contractul pentru suprafaţa de teren care a aparţinut unei foste fabrici a fost semnat, devenind astfel una dintre cele mai mari tranzacții în insolvență. 

De la 20.12.2022, 16:30
WhatsApp
Profit.ro

Cumpărătorul terenului fostei fabrici "Tutunul românesc" a plătit pentru suprafaţa de 62.491 metri pătrați din Bucureşti 33.59 milioane euro. Proprietatea fostei fabrici de inustrializare a tutunului se află în zona centru-vest a Capitalei. Anterior, proprietatea s-a aflat în patrimoniul societății Interagro SA, societate aflată în reorganizare.

Terenul, achiziţionat cu suma de 33.59 milioane euro

Firma SIF SPV TWO SA, parte a grupului SIF Banat-Crișana, cea care a câştigat în luma mai 2022 licitaţia pentru achiziţionarea prin transfer de active a Fabricii de Țigarete Belvedere, a efectuat plata aferentă schimbului. 

Compania plătise un avans de 16,6 milioane de lei, echivalentul a 3,45 milioane de euro, urmând ca restul de preț, respectiv circa 30 de milioane de euro, să fie achitat integral până în 16 august 2022, relatează profit.ro. Plata a fost amânată în urma unor contestații formulate de o companie controlată indirect de omul de afaceri canadian Mihai Topolinski.

SIF SPV TWO este o companie înființată în anul 2018, al cărei obiect principal de activitate este închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare, participația SIF Banat-Crișana fiind de 99,99% din capitalul social.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

tranzactie teren fabrica bucuresti
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025