Vânzările de locuinţe s-au prăbuşit. Comparaţie între rata la un credit de 350.000 de lei luat în 2021 şi unul luat acum
Ratele românilor sunt cu peste 60 la sută mai mari faţă de acum doi ani. Creditarea rămâne scumpă, si cei care au nevoie de un împrumut pentru casa amână, încă, decizia. Astăzi, BNR a păstrat dobânda de referinţă la nivelul de 7%. Vânzările de locuinţe sunt în scădere, dar analiştii sspun ca nu va mai scadea pretul.
De Redactia Observator la 10.05.2023, 20:22BNR a păstrat dobânda de referinţă, cea care influenţează toate dobânzile din piaţă, la nivelul de 7%- semn că inflaţia este în uşoară scădere. Teoretic, sunt veşti bune pentru clienţii băncilor. Practic, analiştii spun că ratele nu scad în ritmul în care au crescut şi nici nu vor mai ajunge la valorile de acum doi ani.
Adrian Codîrlaşu, analist economic: În acest trimestru este valoarea maximă a indicelui IRCC. În trimestrul următor vom vedea o scădere, însă extrem de mică, de două, trei, patru puncte de bază. Vor rămâne tot acest an între 5,80 şi 6 la sută urmând ca anul viitor, odată ce Banca Centrală va începe procesul de scădere a ratelor de dobândă, să vedem după jumătate de an şi scăderea IRCC.
Faţă de acum doi ani, când dobânzile erau de două ori mai mici, rata pentru un credit de 350 de mii de lei, luat pe 30 de ani, este cu peste o mie de lei mai mare atât pentru cei care se raportează la Robor, cât şi pentru cei care se raportează la IRCC. De altfel, diferenţele dintre cei doi indici s-au redus semnificativ.
Creditarea scumpă îi ţine pe români departe de împrumuturi noi
Camelia Grădinaru, consultant financiar: Se focusează foarte mult pe găsirea unei soluţii, pe refinanţări. Aşadar, dacă vedem credite noi acordate de către bănci, trebuie să ne uităm că, de fapt, discutăm de refinanţări. În acelaşi timp, preţurile apartamentelor sunt încă sus, şi iată că există o tensiune atât din punctul de vedere al preţului, cât şi din punctul de vedere al ratelor bancare.
În aprilie au fost vândute, la nivelul întregii ţări, în jur de 42.000 de locuinţe, cu 15.500 mai puţine faţă de luna precedentă şi cu 11.000 mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cele mai multe tranzacţii au avut loc în Bucureşti, Ilfov şi Constanţa, iar cele mai puţine în Olt, Teleorman şi Covasna.
În ciuda apetitului scăzut pentru credite şi achiziţii noi, locuinţele nu se ieftinesc.
Alexandru Adam, agent imobiliar: Mentalitatea românească este: ori vând la cât vreau, ori nu vând deloc. Dacă nu ai nevoie neaparat să vinzi o dai oricum în chirie.
Faţă de acum un an să închiriezi un apartament în Capitală te costă cu 10% mai mult. Iar dacă vrei să cumperi unul, preţurile sunt cu aproape 30 la sută mai mari.