Noua Lege a Educaţiei ajunge în Camera Deputaţilor. Până când se mai pot propune amendamente
După ce a fost aprobată de Guvern, noua Lege a Educaţiei ajunge în Camera Deputaţilor. De asemenea, încep discuţiile şi cu toţi actorii implicaţi în proiect, care vor avea ocazia să propună amendamente.
De Redactia Observator la 11.04.2023, 07:40De la ora 10 sunt invitaţi la discuţii şi reprezentanţii autorităţilor locale, cei ai părinţilor, ai elevilor şi sindicatele din învăţământ. Vor putea propune amendamente inclusiv cei din mediul de afaceri şi ONG-urile.
Miercuri va fi rândul cultelor religioase şi al universităţilor. Noul calendar pentru Legea Educaţiei prevede că termenul limită pentru predarea amendamentelor este săptămâna viitoare. Pe 26 aprilie ar urma să fie votul final în Camera Deputaţilor, apoi dezbaterea în Senat.