Cannes 2024. Filmul românesc ''Trei kilometri până la capătul lumii'', regizat de Emanuel Pârvu, a câştigat premiul Queer Palm
Cannes 2024. Filmul românesc "Trei kilometri până la capătul lumii", selectat în competiţia oficială pentru Palm D'or la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, a câştigat vineri seara Queer Palm, un premiu alternativ acordat în fiecare an la Cannes unui lungmetraj care abordează "personaje sau tematică LGBT", relatează AFP, citat de Agerpres.
De Redactia Observator la 25.05.2024, 11:07Filmul, regizat de Emanuel Pârvu, spune povestea lui Adi, un adolescent de 17 ani care îşi petrece vacanţa de vară în satul natal din Delta Dunării. Într-o seară, este atacat violent în stradă. A doua zi, lumea lui este complet bulversată, părinţii săi nu se mai uită la el ca înainte şi aparenta linişte a satului începe să fie afectată.
Regizorul spune că a vrut să întruchipeze societatea românească
În această dramă, "am vrut să întruchipez societatea românească, aşa că avem biserica cu preotul, legea cu poliţistul şi mica societate cu familia. Mi-am dorit ca mama să întruchipeze societatea în sens larg, iar tatăl sfera familiei", a declarat pentru AFP regizorul, de asemenea actor.
Juriul Queer Palm a fost prezidat anul acesta de regizorul belgian Lukas Dhont ("Close", "Girl"), care a trebuit să decidă între 18 lungmetraje din toate secţiunile.