Video Regizorul Emanuel Pârvu, despre filmul "Trei kilometri până la capătul lumii": "N-aş vrea să se înţeleagă că filmul este despre eventualitatea homosexualitate a tânărului"

Pelicula, intitulată "Trei kilometri până la capătul lumii", prezintă povestea unui adolescent neînţeles şi neacceptat de părinţi şi de o comunitate conservatoare din Delta Dunării. 

Am stat de vorba cu regizorul peliculei, Emanuel Pârvu, despre filmul în sine şi nu numai. Iată câteva dintre cele mai importante mesaje transmise de Emanuel Pârvu:

- Este o poveste despre iubire, este, din punctul meu de vedere, iubirea dintre părinţi şi copii, este cea mai puternică formă de iubire şi noi creştem cu ideea că această iubire este necondiţionată. Ar trebui să primim de la părinţi această iubire. În momentul în care ea devine condiţionată de ceva, deja putem avea o dezbatere. 

Vezi și

- Vorbim despre o opţiune pe care tânărul nostru protagonist o are şi cred că opţiunea lui ar trebui să fie respectată. Nu-mi dau seama cât de mult reiese sau nu reiese că am vorbi despre opţiunea lui sexuală. În primul rând, chestiunea cu homosexualitatea nu vreau să o aducă în discuţie pentru că nu este neapărat vorba despre asta. Ar putea fi parte, cel mult, dintr-o comunitate LGBT, dar lucrurile astea cred că trebuie gestionate cu grijă.

- Din punctul meu de vedere, cred că dialogul este lucrul pe care neapărat trebuie să-l luăm în discuţie, să-l luăm în dezbatere. Forma de dialog, forma de iubire, de ce lucrurile astea sunt aşa şi de ce nu este loc pentru toată lumea. De ce lucrurile acestea ar trebui să fie în forma asta în societatea în care trăim.

- N-aş vrea să se înţeleagă că filmul este despre eventualitatea homosexualitate a tânărului, filmul nu este despre asta. Filmul este pur şi simplu despre o formă de iubire care, eu cred că oamenii, când lucrurile cu care se confruntă depăşesc puterea lor de înţelegere, au reacţii foarte ciudate. Cred că cu toţii sau cel puţin noi, eu şi cu dumneavoatră, suntem într-o postură extrem de privilegiată pe care o avem în această societate, iar din punctul meu de vedere, din postura mea, este pur şi simplu o critică şi un strigăt la adresa lucrurilor pe care societatea mea le reprezintă şi care mi-ar plăcea să fie schimbate.

- Am făcut filme despre copiii din orfelinate şi întotdeauna îmi iau postura sau eu şi echipa mea luăm postura agresorului în această situaţie. Luăm postura societăţii care, din punctul meu de vedere, are multe, foarte multe carenţe, în primul rând în dialog. Şi cred, despre lucrurile astea, că ar trebui găsită o formă prin care să le aducem în atenţie, în atenţia oamenilor. 

- Îmi e foarte greu să cred că un film sau o carte ar putea să schimbe ceva, dar sigur mi-aş dori ca oamenii să plece cu multe, multe întrebări despre ei înşişi, de la acest film. Să plece ei cu întrebările despre sine, dacă fac suficient bine în lumea asta, dacă acţiunile lor pot cauza lucruri grele pentru semenii de lângă ei, dacă acţiunile sunt drepte, dacă dreptatea este la noi sau dacă dreptatea, pur şi simplu, din ceea ce vedem noi este doar o perspectivă şi nu un adevăr.

- Eu cred foarte mult în societatea noastră. Societatea românească s-a schimbat, merge în bine. Noi ne îndreptăm spre drumul cel bun. Cred foarte mult în puterea oamenilor, mai ales din mediul urban, de a schimba lucrurile. Nu cred în standarde. Cred că, aşa cum s-a schimbat lucrurile pe parcursul anilor, chestiunea cu abolirea sclaviei, lucrurile rele care s-au întâmplat, cred că şi lucrul acesta este pe cale de schimbare. Cred că ar trebui, cred că trebuie să mergem spre o schimbare.

- Sunt o grămadă de cineaşti foarte mari, de cineaşti consacraţi, la Cannes. Vestea participării a fost surprinzătoare şi pentru noi. Ne bucurăm foarte mult că reprezentăm România şi că, cel puţin la această ediţie, publicul va vorbi despre echipa română, artiştii români, filmul românesc. Mai sunt două filme româneşti la această ediţie. Unul în proiecţie specială şi unul într-o primă ediţie de secţiune imersivă, Este vorba despre proiecţia specială a filmului "Nasty" şi despre proiectul Ioanei Mischie. Au fost, cred, şapte sau opt filme selectate în această primă ediţie de proiecte imersive şi eu, unul, mă bucur foarte mult şi de prezenţa lui Tudor Giurgiu şi de prezenţa Ioanei Mischie şi de prezenţa echipei noastre acolo, pentru că, cred că atâta timp se aude din nou de România la nivel atât de ridicat, la nivel internaţional atât de ridicat, cred că trebuie să avem o mândrie naţională pentru chestia asta.

- În ultimii 20 de ani cred că doar sportul, adică Simona Halep, Cristina Neagu şi David Popovici, împreună cu filmul ne-au reprezentat la nivel atât de înalt. Şi faptul că se vorbeşte despre România, din nou, România are, din nou, un film în competiţia oficială, cred că este o mândrie naţională şi o bucurie că cinematografia noastră, în continuare, reuşeşte să fie prezentă pe scenele acestea. 

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰