ACCIDENT GROAZNIC în Constanţa, între Medgidia şi Cuza Vodă! Sunt TREI MORŢI şi ŞAPTE RĂNIŢI. A fost activat PLANUL ROŞU de intervenţie (IMAGINI DRAMATICE)
Un accident teribil, în care au fost imălicat un autobuz şi un autoturism, s-a produs în urmă cu puţin timp în Constanţa, între Medgidia şi Cuza Vodă.
De Redactia Observator la 28.09.2017, 14:58Update ora 14:13 - Potrivit Serviciului de Ambulanţă Constanţa, trei persoane au murit în urma accidentului, o alta se află în comă, iar şapte pacienţi au politraumatisme.
În acest moment circulaţia este oprită pe ambele sensuri de mers, pentru efectuarea cercetării locului faptei şi acordării de îngrijiri medicale necesare victimelor.
RECOMANDARE - Cine sunt tinerii care şi-au pierdut viaţa în teribilul accident de la Medgidia - IMAGINI ŞOCANTE
Ştirea iniţială:
Un accident teribil, în care au fost imălicat un autobuz şi un autoturism, s-a produs în urmă cu puţin timp în Constanţa, între Medgidia şi Cuza Vodă.
Din primele informaţii, sunt cel puţin 13 răniţi, fiind activat planul roşu de intervenţie. Mai multe persoane sunt încarcerate.
În autobuz se aflau 10 - 15 călători, iar în autoturism 3 persoane care se află în stare gravă.
La fața locului acționează un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de transport victime multiple, o ambulanță SMURD de terapie intensivă, doua echipaje SMURD de prim ajutor şi 5 echipaje medicale SAJ. În sprijin, au fost solicitate și două elicoptere SMURD.
Revenim cu detalii
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și