Video Tragedia din Rahova continuă. De două luni, oamenii nu au căldură şi gaze
Au trecut două luni de la tragedia din Rahova, însă nici acum oamenii nu au căldură la calorifere şi nici gaze. Apartamentele sunt încălzite cu reșouri și calorifere electrice, iar locatarii spun că trăiesc cu frica unui nou dezastru din cauza suprasolicitării instalaţiei electrice.
La două luni de la explozia din Rahova, zeci de familii trăiesc în continuare fără gaze și fără căldură. Ca să supraviețuiască iernii, oamenii folosesc calorifere electrice și reșouri, iar instalațiile vechi nu mai fac față. Într-un bloc, cablurile au luat foc, iar pompierii au intervenit de urgență. În alte imobile, riscul de incendiu este iminent.
Când ar putea fi reluată alimentarea cu gaz și căldură
"Tot li se promite că va fi reluată aprovizionarea cu gaz. Prea puține s-au schimbat în bine pentru oamenii care locuiesc aici de la acel moment, de pe 17 octombrie, când acest bloc sărea în aer și toată România practic era îngrozită de imaginile de atunci, imagini pe care, din păcate, le revedem și acum. Blocul este în aceeași stare ca acum două luni, deși s-a tot promis atunci că va fi dărâmat pentru că reprezintă un pericol.", a transmis reporterul Observator, Cristi Popovici.
Nu se ia nicio măsură în acest sens. Este o procedură birocratică, care durează foarte, foarte mult timp. Oamenilor nu li s-a spus absolut nimic. Cei din blocul pe care îl avem acum în imagini au fost evacuați, stau în acest moment fie într-o chirie plătită de municipalitate, fie la rude sau prieteni. Ceilalți care sunt în scările vecine s-au mutat înapoi, dar nu au gaze de atunci. Au trecut două luni, au promisiuni că s-ar rezolva zilele acestea până în sărbători, însă nu sunt semnale.
Iar pericolul care se naște în acest moment este unul care a fost găsit la o scară din apropiere, pentru că tot cartierul este în aceeași situație. Oamenii se încălzesc cu reșouri electrice, cu calorifere electrice, cu aerele condiționate, iar asta pune o presiune foarte mare pe instalația electrică. Iar la un bloc învecinat, instalația a luat foc. Chiar ieri oamenii au trebuit să cheme pompierii și după ce că nu aveau gaze și căldură, acum nu mai au nici curent electric. Și același risc este și la scările din apropiere.
Tocmai de aceea, oamenii acuză o indiferență a autorităților. Faptul că atunci au ieșit foarte mulți oficiali, era și campania electorală pentru Primăria Capitalei, toată lumea promitea că oamenii vor fi ajutați. În schimb, fiecare se descurcă cum poate și vor o intervenție mai solidă, atât a autorităților centrale, cât și a celor guvernamentale, pentru că și atunci se promitea că situația se rezolvă. Dar, blocul arată în continuare la fel și oamenii stau în frig, în case.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰