Antena LIVE

Curs valutar

Anchetă de proporţii la cea mai mare maternitate din Moldova, după moartea celor doi bebeluşi la Iaşi. Ipoteza unei bacterii ucigaşe nu e exclusă (Video)

Doi bebeluşi născuţi prematur acolo ar fi murit din cauza unei bacterii intraspitaliceşti, kebsiella pneumoniae. În total, patru prunci ar fi fost infectaţi.

De la 30.11.2017, 15:43
WhatsApp
Vezi și:

Doi bebeluşi născuţi prematur acolo ar fi murit din cauza unei bacterii intraspitaliceşti, kebsiella pneumoniae. În total, patru prunci ar fi fost infectaţi cu bacilul considerat extrem de periculos.

Părinţii unuia dintre bebeluşi au depus deja plângere la Parchet, iar procurorii investigează acum condiţiile în care au murit cei doi copii. Se aşteaptă, de asemenea, rezultatele necropsiilor celor doi bebeluşi, care vor arăta dacă moartea a fost cauzată de bacteria periculoasă.

Conducerea spitalului declară pentru presa locală că nu exclude prezenţa germenului rezistent, dar spune că acesta ar fi putut să fie adus de un aparţinător din afara unităţii sanitare. Oricum, acest lucru îl vor afla cei de la Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, care a început propria anchetă în spital.

Secţia de Terapie Intensivă Neonatologie 2 a Maternitatii Cuza Voda este in permanenta aglomerata. Desi are aprobat un număr de 25 de paturi, uneori există şi 30 de paturi sau chiar mai multe, pentru că deserveşte întreaga zonă a Moldovei.

Numai in ultimele 5 luni, aici au fost asistati 318 nou-nascuti, iar rata de mortalitate a fost cea mai mica pe tara, potrivit DSP Iasi. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observator13 moldova iasi spital
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024