ANIMAŢIE. Filmul accidentului din Bucureşti, unde un tramvai a intrat în plin într-un autobuz şi a rănit 15 oameni. "A fost o bubuitură foarte puternică"
15 oameni au fost răniţi astăzi într-un accident la Bucureşti, când un tramvai a intrat în plin într-un autobuz! Printre victime sunt şi copii care mergeau la şcoală. Angajaţii de la societatea de transport avertizează că astfel de accidente se pot repeta oricând din cauza şinelor stricate şi a vagoanelor vechi: mai mult de jumătate dintre ele au peste 50 de ani.
De Ana Grigore la 02.12.2024, 20:01Accidentul a avut loc azi-dimineaţă, într-o staţie de pe şoseaua Oltenitei, la o oră de vârf, când mijloacele de transport erau pline de călători. În acea zonă, autobuzul merge pe linia de tramvai. Autobuzul abia oprise în staţie când vagonul care venea din spate l-a tamponat violent.
Impactul a fost atat de puternic încât 15 pasageri din autobuz au fost răniţi, 6 dintre ei fiind minori. "A intrat tare, nu a intrat de parcă ar opri în staţie, a intrat brusc în el, a fost o bubuitură foarte puternică. Probabil că nu s-a uitat sau nu i-o fi ţinut frânele", spune un martor.
Filmul accidentului din Bucureşti
Serios avariate, tramvaiul şi autobuzul au fost retrase din circulaţie, în timp ce călătorii răniţi erau duşi la spitalele din apropiere pentru îngrijiri medicale.
După accident, tramvaiul a fost adus în depoul Militari. Are parbrizul spart şi partea din faţă îndoită. Va rămâne aici pentru perioada următoare iar după reparaţii, va fi repus în circulaţie.
Poliţiştii şi directorii STB au început anchete ca să afle cine este vinovat. Şoferul şi vatmanul au fost testaţi de poliţişti - nu erau băuţi, dar nu au putut să explice cauza accidentului. Angajaţii STB dau vina pe şinele stricate şi vehiculele vechi. Tramvaiul care a lovit autobuzul are peste 45 de ani.
"La tramvaie este un pic mai dificil, dacă se întârzie acţionarea frânelor de urgenţă, timp de două - trei secunde se întârzie. nu sunt chiar atât de eficiente. Dacă mai este şi umed pe jos, vă daţi seama...", a declarat Valer Ciobănescu, lider sindicat STB.
Peste 100 de tramvaie şi autobuze din Bucureşti sunt trase pe dreapta şi aşteaptă acum să fie reparate.