Antena LIVE

Curs valutar

Protestatarii din Capitală au venit şi de la 3.000 kilometri distanţă ca să strige împotriva Legilor Justiţiei

De la 20.01.2018, 19:59
WhatsApp
Vezi și:

Au venit de la mii de kilometri distanţă, au bătut ţara pe jos, de la un capăt la celălalt, au venit cu trenul, cu autocarele sau cu maşinile personale ca să scandeze împotriva Legilor Justiţiei. Ninsoarea, vântul şi frigul nu le-au stat în cale.

Cu tricolorul pe umeri, cu pancarte şi cu aceleaşi dorinţe, primii protestatari au ajuns cu trenul în Capitală.

Legile justiţiei nu au cum să treacă şi nu vrem să treacă, cere Ştefan, un tânăr care a venit de la Budapesta. 

Sute de protestatari, din toate colţurile ţării, au plecat spre Bucureşti încă de azi-noapte. 

Ninsorile, vântul şi temperaturile scăzute nu le-au stat în cale. Mobilizarea pentru protestul organizat sub sloganul "Toate drumurile duc la Bucureşti.Revoluţia generaţiei noastre" s-a făcut pe reţelele de socializare.

Echipaţi de iarnă şi cu rucsacul în spate, au venit manifestanţi şi din Cluj, Bistriţa sau Târgu-Mureş.

Pentru acelaşi scop, zeci de oameni au străbătut ţara, pe jos, în Marşul Speranţei. 

Deşi e nevăzător, George Bratu a îndurat frigul şi oboseala, mergând 450 de kilometri până în Capitală. Un alt protestatar a venit la proteste costumat în dac. 

Cu steagul ţării care l-a adoptat în mâini, George Vasilescu, un român din Suedia, a venit de la aproape 3.000 de km distanţă. 

George Vasilescu, protestatar:

Cu toate că soţia mea împlineşte o vârstă, am lăsat-o în Suedia şi am venit aici. O va sărbători singură, pentru că am considerat că e mai important să vin aici. Se întâmplă lucruri jenante. 

Pe drum, li s-au mai alăturat şi alţi români din diaspora, printre care şi cei din Milano.

Înainte să ajungă în Piaţa Universităţii, locul de întâlnire al protestatarilor, "Marşul Speranţei" s-a oprit şi la sediile ALDE, PSD şi la poarta Guvernului. 

Protestatarii spun că-şi pun speranţele în Curtea Constituţională care trebuie să se pronunţe asupra Legilor Justiţiei peste doar trei zile. Şi Comisia de la Veneţia va analiza pachetul de legi, după ce Organismul anticorupţie al Consiliului European a criticat România. Legile Justiţiei vor fi discutate şi în Parlamentul European, în sesiunea din februarie.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observatorweekend19 legile justitiei proteste piata universitatii
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024