Bunicul orb, bătut şi legat fedeleş, descoperit în portbagajul nepotului, gardian la Penitenciarul Poarta Albă, care gonea nebuneşte pe şosea
Gest de o cruzime de neimaginat al unui tânăr agent din Constanţa. Un gardian de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins cu bunicul orb în portbagaj.
De Redactia Observator la 09.02.2018, 17:54Gest de o cruzime de neimaginat al unui tânăr agent din Constanţa. Un gardian de la Penitenciarul Poarta Albă a fost reținut după ce și-a sechestrat bunicul nevăzător în portbagajul mașinii, informează presa locală.
Bătrânul de 71 de ani, orb, din localitatea constănțeană Topalu a fost transportat de urgenţă la spital, după ce nepotul său de 28 de ani, agent principal la Penitenciarul Poarta Albă, l-a încătușat și l-a băgat în portbagajul mașinii.
Bătrânul orb a stat în portbagaj câteva ore, până ce nepotul său a fost prins de polițiști.
Oamenii legii au declanșat operațiunea Năvodul și filtre, fiind prins pe DN2A intre localitățile Crucea și Stupina.
Din primele date ale anchetei, se pare că bărbatul s-a prezentat astăzi la lucru, la Penitenciarul Poarta Albă, dar pentru că a avut un comportament neadecvat, superiorii l-au trimis acasă. (sursa)
"La data de 9 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Rurală Crucea au identificat un tânăr, de 28 de ani, pe DN2 A, între localitățile Crucea și Stupina, județul Constanța, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de amenințări, lovire și alte violențe și lipsire de libertate. Astfel, tânărul în cauză, și-ar fi incatusat bunicul, de 71 de ani, și l ar fi transportat în portbagajul autoturismului. Tânărul în cauză a fost transportat la spital, pentru prelevarea de probe biologice. În cauză, a fost întocmit dosar penal", informează poliţiştii.