Antena LIVE

Curs valutar

Cel puţin 6 morţi şi 40 persoane prinse sub dărâmături, după ce o clădire s-a prăbuşit. Misiuni de salvare DRAMATICE

Cel puţin şase persoane şi-au pierdut viaţa, iar aproximativ 40 ar fi prinse sub dărâmături, după ce o clădire s-a prăbuşit joi, după două zile de ploi torenţiale, în Mumbai, centrul conomic al Indiei, relatează AFP şi Reuters.

De la 31.08.2017, 10:45
WhatsApp
Galerie (3)

Cel puţin şase persoane şi-au pierdut viaţa, iar aproximativ 40 ar fi prinse sub dărâmături, după ce o clădire s-a prăbuşit joi, după două zile de ploi torenţiale, în Mumbai, centrul conomic al Indiei, relatează AFP şi Reuters.

Opt supravieţuitori au fost scoşi de sub dărâmături, iar forţele de intervenţie caută şi alţii, a declarat un oficial din poliţie.

Cel puţin nouă familii locuiau în clădirea aflată în cartierul Dongri, o zonă cu străzi înguste şi clădiri îngrămădite, unele vechi de un secol.

Imagini transmise de posturile de televiziune arată oameni printre dărâmături, căutând persoanele prinse încă în ruine.

A building has collapsed in Mumbai. Two people have died and more than 30 people are feared trapped pic.twitter.com/ViAneNB80E

— Sky News (@SkyNews) August 31, 2017

“Operaţiunile de salvare sunt deja în curs. Am trimis 12 vehicule de pompieri la faţa locului. De asemenea, ambulanţele sunt pregătite să ducă victimele la spital”, a anunţat un purtător de cuvânt al Pompierilor.

Autorităţile cred că ploile abundente au slăbit clădirea şi au demarat o anchetă în acest caz.

Luna trecută, 17 persoane au murit după ce o clădire de patru etaje s-a prăbuşit într-o suburbie din estul Mumbaiului.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

eveniment extern india
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Stațiunea ascunsă, de lângă Valea Prahovei, pe care prea puțini români o...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Cum vede diaspora anul electoral din Europa și alegerea lui Trump. „Extrema...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Grevă pornită de un robot. Cum a convins mașinăria alți 12 roboți să își...
Useit
Publicat 22.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
SUA au o nouă armă care ar putea zdrobi armata lui Putin, dar ar fi mai puțin...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024