Antena LIVE

Curs valutar

Cinci tineri au rupt cu Opelul un parapete pe podul nou de la Agigea şi s-au prăbuşit într-o râpă. Maşina a luat foc - VIDEO

Accident spectaculos, în această dimineaţă, în Constanţa, pe A4, în zona podului nou din Agigea. Un Opel Vectra, în care se aflau cinci tineri, a rupt un parapete, s-a prăbuşit într-o râpă şi a luat foc.

De la 06.06.2021, 10:32
WhatsApp
Vezi și:

Din primele informaţii, cei patru pasageri, două fete şi doi băieţi, cu vârste între 14 şi 22 de ani, au ieşit singuri din maşină, până la sosirea echipajelor de pompieri şi înainte ca maşina să ia foc.

La fel şi şoferul de 26 de ani.

Toţi cei cinci au fost transportați la  spital pentru investigații medicale, cu răni ușoare.

Pe acelaşi subiect

Maşina implicată în accident, un Opel Vectra, este înmatriculată în județul Mehedinți, iar şoferul este bucureştean. Potrivit unor surse, cei patru pasageri, din Buzău și Călărași, erau băuţi în momentul producerii accidentului. 

Dosar penal după accident

"În această dimineață, în jurul orei 05.00, polițiștii constănțeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în afara localității Agigea (sensul giratoriu cu DN 39A), unde un vehicul a intrat în coliziune cu bara metalică de protecție. 

În urma impactului, autoturismul a luat foc, din fericire toți ocupanții reușind să iasă din acesta. 

Conducătorul auto, un bărbat de 26 de ani, precum și cei 4 patru pasageri, cu vârste cuprinse între 14 și 22 de ani, au fost transportați la  spital pentru investigații medicale, cu răni ușoare, acestora fiindu-le recoltate și probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge", a transmis ISU Dobrogea.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

- Articol realizat cu ajutorul informaţiilor şi imaginilor obţinute de reporterul Observator Andreea Filip -

Veronica Micu

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta. ...

accident agigea opel constanta tineri
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025