Antena LIVE

Curs valutar

Control la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti, după ce cadavrele de la morgă ar fi fost puse cu bolnavii în saloane

Morga unităţii nu a mai făcut faţă numărului mare de cadavre, astfel că s-a ajuns la situaţia ca trupurile celor decedaţi să rămână cu zilele în saloanele de spital, scrie presa locală, mirosul devenind insuportabil.

De la 11.01.2017, 11:00
WhatsApp
Control la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti, după ce cadavrele de la morgă ar fi fost puse cu bolnavii în saloane

Numărul pacienţilor care au decedat, în ultimele zile, în saloanele Spitalului Judeţean de Urgenţă din Piteşti, a crescut la cote mult mai mari ca de obicei. Morga unităţii nu a mai făcut faţă numărului mare de cadavre, astfel că s-a ajuns la situaţia ca trupurile celor decedaţi să rămână cu zilele în saloanele de spital, scrie presa locală, mirosul devenind insuportabil.

Morţii ar fi stat în secţiile de cardiologie, boli interne şi anestezie-terapie intensivă (reanimare) în unele cazuri, chiar şi mai mult de 24 de ore.

Directorul interimar al spitalului, Aurelian Gheorghe, ar fi recunoscut faptul că morţii au fost lăsaţi prin saloane un timp inadmisibil de lung, explicând că frigiderele de la morgă nu funcţionează la capacitate maximă şi că morga este supraaglomerată. Una din cauze ar fi aceea că aparţinătorii celor morţi întârzie zile în şir să ridice cadavrele celor răposaţi, în vederea înhumării.

Autorităţile au demarat un control pe această tema la Spitalul Judeţean Argeş.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024