Copil de un an călcat de maşină în curtea casei. Nicolae a sărit din maşina mătuşii chiar când aceasta dădea cu spatele. A murit pe loc
Tragedie, marţi după-amiaza, în localitatea suceveană Voitinel. Un copil de un an a fost călcat de mătuşa sa chiar în curtea casei. Băieţelul se juca afară, când femeia, aflată la volanul unei maşini, ar fi dat cu spatele şi l-a lovit mortal.
De Redactia Observator la 02.11.2022, 17:05Femeia de 32 de ani se afla în curtea verişoarei sale, după ce se întorsese de la grădiniţă cu copiii. Pe bancheta din spate se afla o fetiţă, care îl ţinea în braţe pe fratele său mai mic, Nicolae.
Călcat de maşina din care sărise
"Tragedia s-a petrecut într-o fracțiune de secundă. Femeia care se afla la volan ar fi vrut să își ajute rudele și ar fi adus acasă pe unul dintre copii de la grădinița din localitate. Ajunsă la locuința verișoarei, a parcat în curte, acolo unde se afla și copilul de 1 an de zile, de mână cu o soră de-a sa. Într-o clipă de neatenţie, copilul de 1 an de zile s-a smuls din braţele surorii sale şi a fugit spre maşină, chiar în momentul în care mătuşa sa făcea manevra de întors şi dădea cu spatele pentru a ieşi din curte. Lovitura a fost destul de puternică, iar cadrele medicale nu au mai putut să facă absolut nimic pentru copil", spune Angela Bertea, reporter Observator.
Femeia în vârstă de 32 de ani a fost verificată cu etilotetsul, rezultând că nu era băută. Polițiștii au deschis un dosar penal de ucidere din culpă.