Cum arată acum lucrările la Autostrada Sibiu-Pitești. Tunelurile Alina și Daniela au 1.3 kilometri și străbat Carpații
Prima autostradă care va străbate munţii Carpaţi, între Sibiu şi Piteşti, şi-a deschis porţile pentru vizitatori. Vorbim despre două tuneluri care au fost botezate Alina şi Daniela, după numele a două angajate ale firmei care se ocupă de lucrări. Vizitatorii au putut să vadă, la faţa locului, cum se lucrează la şoseaua de mare viteză care va avea o lungime totală de 122 de km.
De Redactia Observator la 30.06.2024, 19:32Invitaţia constructorului de-a le cunoaşte pe "Alina" şi pe "Daniela", adică primele tuneluri româneşti de autostradă, a fost acceptată de peste 1.500 de vizitatori, curioşi să vadă cum avansează lucrările la şoseaua de viteză.
Tunelul măsoară 1,3 kilometri şi are două galerii paralele. Numele acestora au fost date de două angajate ale firmei implicate în proiect: Alina, managerul de la Achiziţii, şi Daniela, managerul economic.
Se lucrează zi și noapte la Autostrada Sibiu-Pitești
Muncitorii lucrează în ture, şi ziua şi noaptea, şi vor termina proiectul mai repede decât data trecută în contract.
- Cum arată tunelurile "Alina" şi "Daniela", care vor străbate Carpaţii. Şantierele autostrăzii şi-au deschis...
- "Eroii" necunoscuți ai Autostrăzii Sibiu-Pitești. Români, croați, slovaci, austrieci și nemți au mâncat...
- Alina şi Daniela au trecut de primul km forat. Imagini spectaculoase pe A1 Sibiu-Pitești; 400 muncitori și 150...
"Lucrarea asta este o provocare. Toată lumea consideră că săpăm în rocă. Nu săpăm în rocă. Din păcate săpăm în pământ argilos, cu multe intruziuni de nisip, asta face ca misiunea noastră să fie foarte complexă", a declarat Fernando Lopes, constructor.
"Termenul este în 2027, undeva în luna martie, dar suntem înaintea graficului contractat", a preciat Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Autostrada Sibiu-Pitești va fi prima care va străbate munții Carpați și va avea o lungime de 122 de km. A fost împărțită în 4 loturi. Primul, Sibiu - Boiţa, a fost inaugurat în 2022. Pe alte două, cele care taie munții, construcția va începe cel mai probabil în vara acestui an.
La finalizarea întregului tronson ar trebui să ajungem de la Sibiu la Piteşti în mai puţin de o oră.