Cum va fi recuperată materia pierdută. Ministrul Educaţiei, soluţii pentru elevi şi profesori
Ministrul Educaţiei a venit cu o serie de propuneri pentru recuperarea materiei pierdută din cauza pandemiei. Sorin Cîmpeanu spune că vor fi în medie câte cinci ore pe săptămână, iar pentru fiecare dintre ele, profesorii ar trebui plătiţi cu 100 de lei.
De Monica Palade la 16.01.2021, 08:45- Cum va fi recuperată materia pierdută
- Bani pentru profesori
- Elevii ar reveni în bănci pe 8 februarie
„Avem nevoie de cooperarea fiecărui cadru didactic pentru a susține acele acte remediale pentru a recupra ce s-a pierdut în școala online. E nevoie de solidaritate între elevi, profesori și părinți mai mult ca oricând (...) Sunt situații în care elevii au pierdut mai mult sau în care elevii au asimilat mai mult și numărul de ore va fi mai mic", a declarat Cîmpeanu, la Digi24.
Bani pentru profesori
Totodată, Sorin Cîmpeanu a anunţat că pentru fiecare oră de recuperare, profesorii vor fi plătiţi cu 100 de lei.
„Ministerul Educației trebuie să organizeze acest proces și să identifice sursele de finanțare pentru aceste acte remediale. Pentru a motiva cadrele didactice ne gândim la un cuantim atractiv și cuantumul pe care-l avem în vedere, propus de mine, nevalidat la nivelul ministerului, e de 100 lei pe oră la fiecare oră remedială. Acest tarif e maximul corespunzător unui profesor cu peste 25 ani vechime în învățământul preuniversitar. Cadrele mai tinere cu o experiență mai redusă în sistem mă aștept să fie motivate de această posibilitate de recompensare a efoturilor, care nu vor fi mici", a conchis Sorin Cîmpeanu.
Elevii ar reveni în bănci pe 8 februarie
Elevii ar urmă să revină în bănci pe 8 februarie, însă o decizie finală va fi luată pe 2 februarie, în funcție de evoluția epidemiologică. După şedinţa de guvern, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu a anunţat că deschiderea şcolilor se va face doar dacă nu cresc infectările.
"Preşedintele a anunţat ieri ca din 8 februarie vor fi deschise şcolile în anumite condiţii. Nu e o garanţie, ci o promisiune. Nu o vom face fără măsuri de precauţie. Vaccinarea întregului personal. Toţi sunt în etapa a doua. A doua măsura e testarea tuturor persoanele simptomatice şi cele care sunt definite ca contacţi direcţi ai celor confirmaţi. Dacă apare în ancheta epidemiologică. Oricine are simptome. Dacă un copil e depistat toţi copiii testaţi. Va exista un ghid de bune practici pentru şcoli”, a declarat Voiculescu.