Dezvăluiri CUTREMURĂTOARE despre şoferul care a provocat TRAGEDIA de la Cornu Luncii. Un preot și familia sa au murit chiar de Sfânta Parascheva (VIDEO)
Ies la iveală informaţii şocante în cazul cumplitului accident de sâmbătă, de la Cornul Luncii.
De Redactia Observator la 20.10.2017, 09:15Ies la iveală informaţii şocante în cazul cumplitului accident de sâmbătă, de la Cornul Luncii, în care au murit preotul Petru Gavril, fetița lui, în vârstă de 6 ani, sora și cumnatul său. Familia se îndrepta spre Iaşi, pentru a merge la moaștele Sfintei Parascheva.
Surse apropiate anchetei susţin că şoferul care a provocat accidentul, şi el mort în tragedie, ar fi fost băut. Se pare că bărbatul ar fi avut alcoolemie peste 2.
Reamintim că un grav accident de circulație s-a produs sâmbătă, 14 octombrie 2017, pe raza comunei Cornu Luncii. Nu mai puțin de cinci persoane și-au pierdut viața.
- Iarna 2017-2018, CUMPLITĂ! Directorul ANM, Florinela Georgescu, a făcut un anunţ de ULTIMĂ ORĂ
- Horoscopul zilei: 20 Octombrie 2017
- INCONŞTIENŢĂ CRIMINALĂ! Ce se întâmplă ACUM la Coronini, în locul unde o familie şi-a găsit sfârşitul...
- Atenţie, şoferi! Trafic restricţionat pe A1 Bucureşti-Piteşti şi A3 Turda-Borş, timp de o săptămână....
- ALERTĂ METEO! Cod galben de VREME REA în România, în următoarele ore. Ce zone sunt afectate
Preotul Petru Gavril, sora și cumnatul său au murit pe loc, iar fiica sa a decedat la spital. De asemenea, șoferul care a produs accidentul a fost declarat și el mort.
Preotul din localitatea Lămășeni, comuna Rădășeni, se îndrepta împreună cu familia și cu patru copii spre Iași, pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva în momentul în care mașina sa a fost lovită violent de un vehicul intrat pe contrasens.
În jurul orei 17.15, Vasile Alexandru, de 42 de ani, din localitatea Sasca Nouă, în timp ce conducea autoturismul Volkswagen pe DN 2E, din direcția Fălticeni către Cornu Luncii, din motive necunoscute a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu autoturismul Volkswagen Touran condus de Petru Gavril.
În urma impactului extrem de violent au decedat Vasile Alexandru, Petru Gavril, Dumitru Cătălin Sandru, de 47 de ani, din municipiul Suceava, pasager pe scaunul dreapta față în Volkswagen Touran, Aurora Sandru, de 46 de ani, din Suceava, pasageră pe bancheta din spate în Volkswagen Touran și Anisia Gavril, de 6 ani, din comuna Horodniceni, pasageră pe bancheta din spate în Volkswagen Touran.
De asemenea, grav rănite au fost Maria Gavril, de 35 de ani, din comuna Horodniceni, pasageră pe bancheta din spate a autoturismului Volkswagen Touran, care a fost transportată cu o ambulanță la Spitalul Județean Suceava, unde i s-a stabilit diagnosticul „pierderea cunoștinței prin accident rutier, politraumatism abdominal, șoc hemoragic”, și Anastasia Gavril, de 10 ani, din comuna Horodniceni, pasageră pe bancheta din spate în Volkswagen Touran, care a fost transportată cu o ambulanță la Spitalul Județean Suceava, fiind diagnosticată cu „politraumatism prin accident rutier, comă”.
Tot la spital au ajuns Ioan Gavril, în vârstă de trei ani, din comuna Horodniceni, pasager pe bancheta din spate a autoturismului Volkswagen Touran, care a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul Județean Suceava, unde i s-a stabilit diagnosticul „policontuzii, traumatism toraco – abdominal”, și Alexia Gavril, de opt ani, pasageră pe bancheta din spate a autoturismului Volkswagen Touran, cu leziuni ușoare.
În acest caz polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „ucidere din culpă” și „vătămare corporală din culpă”.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și