Dosar penal pentru o perie de la spălătorie. Momentul în care prahoveanul o ascunde tacticos pe bancheta din spate
Un prahovean s-a ales cu dosar penal, pentru că a furat o perie de la spălătorie. Sună ca un banc, însă este adevărat. Camerele de supraveghere au surprins întregul moment.
De Redactia Observator la 13.06.2022, 18:06În imagini se vede cum bărbatul aflat cu maşina la spălat studiază bine perimetrul înainte de a trece la acţiune. Se asigură că nu e nimeni în preajmă şi, când nimeni nu e cu ochii pe el, ascunde tacticos peria pe bancheta din spate a autoturismului, se urcă la volan şi pleacă.
Nu a observat însă că întreaga scenă a fost filmată de camerele de supraveghere ale spălătoriei. Imaginile au ajuns la poliţie iar bărbatul va plăti pentru fapta lui. Probabil ceva mai mult decât costă o perie.