UPDATE: EUROVISION 2014: Victor Ponta a mers la Copenhaga pentru a susține echipa României
UPDATE: Victor Ponta s-a fotografiat, la Copenhaga, alături de reprezentanţii României la Eurovision
De Redactia Observator la 10.05.2014, 22:14UPDATE: Victor Ponta s-a fotografiat, la Copenhaga, alături de reprezentanţii României la Eurovision
Anunțul a fost făcut chiar de premierul Victor Ponta pe o rețea de socializare. El a scris că merge la Copenhaga, împreună cu patru copii care s-au remarcat în cadrul concursului Next Star, la Antena 1.
"În această seară vom fi alături de echipa României (Paula Seling şi OVI) la finala Eurovision din Copenhaga! Mergem împreună cu patru copii foarte talentaţi, care au impresionat toată ţara cu interpretările lor în cadrul concursului Next Star. Suntem foarte mândri că, în acest an, am reuşit să sprijinim şi financiar participarea reprezentanţilor noştri la Eurovision! Avem încredere că vor face cinste României. Vă ţinem pumnii, mult succes diseară!", se afirmă în postarea premierului.
Paula Seling şi Ovi, reprezentanţii României, s-au calificat în finala Eurovision 2014, care va avea loc sâmbătă, după ce au trecut, joi seară, de cea de-a doua semifinală, care s-a desfăşurat pe scena B&W Hallerna din Copenhaga.