Grăniceri ucraineni, rătăciţi în România. Ar fi trecut graniţa ilegal, fără să-şi dea seama, din cauza vremii nefavorabile
Au plecat în urmărire de refugiaţi, dar s-au rătăcit în ţara noastră. Este povestea a trei grăniceri ucraineni, înarmaţi cu mitraliere, care au trecut ilegal graniţa în România, în zona Vaserului.
De Redactia Observator la 18.06.2023, 11:10Din cauza vremii nefavorabile, aceştia nu şi-ar fi dat seama seama că au ajuns pe teritoriul nostru şi s-au rătăcit. Au fost găsiţi într-un final de poliţiştii de frontieră maramureşeni.
Iulia Stan, purtător de cuvânt ITPF Sighetul Marmaţiei: Cei trei cetățeni ucraineni au solicitat o formă de protecție statului român și urmează să se desfășoare procedurile specifice în astfel de situații. Echipajul ucrainean, conform prevederilor legale și acordului bilateral între cele două state, s-a întors pe partea ucraineană.