Incendiu violent într-o pădure din Maramureş. Pompierii s-au luptat ore bune cu flăcările care au cuprins 10 hectare de vegetaţie
Clipe de coşmar pentru pompierii din Maramureş! S-au luptat noaptea trecută cu un incendiu de proporții, care a cuprins pădurea de lângă Târgu Lăpuș, zona Mănăstirea Șatra. Flăcările au mistuit aproximativ 10 hectare de vegetație uscată.
De Simona Vasiac la 09.11.2024, 07:50Pentru ca flăcările să nu se extindă la lăcaşul de cult, sau la locuinţele din zonă, oamenii nu au mai stat pe gânduri şi au sărit în ajutorul celor 200 de pompieri care au venit să stingă incendiul. "La locul indicat s-au deplasat forţe şi mijloace din cadrul Staţiei de Pompieri Târgu Lăpuş şi a Detaşamentului Baia Mare. În teren acţionează şi 3 servicii voluntare pentru Situaţii de Urgenţă şi lucrători ai Ocolului Silvic, alături de cetăţenii din zonă", a declarat Adriana Șanta, purtător de cuvânt ISU Maramureș.
După o luptă de câteva ore cu flăcările, incendiul a fost stins
Din cauza accesului dificil în zona Vârfului Șatra, la fața locului a sosit și echipa Salvamont Maramureș. "La acţiune s-au deplasat două autospeciale Salvamont Maramureş care vor asigura transportul oamenilor în teren pe un drum greu accesibil de la Mănăstirea Şatra până sus pe vârful Şatra", a declarat Dan Benga, director Salvamont Maramures.
După o luptă de câteva ore cu flăcările, incendiul a fost stins. În urma sa, aproape 10 hectare de pădure şi vegetaţie uscată s-au făcut scrum.