Înregistrarea audio cu discuţia dintre pilotulul avionului Tarom şi turnul de control: 'Aţi avut explozie!'
Pilotul avionului Tarom care a suferit o explozie la cauciucuri, în momentul aterizării, a fost înştiinţat de turnul de control despre evenimentul care a dus la închiderea unei piste pe aeroportul Otopeni.
De Alin Tarnovschi la 10.07.2019, 14:28Pilotul avionului Tarom care a suferit o explozie la cauciucuri, în momentul aterizării, a fost înştiinţat de turnul de control despre evenimentul care a dus la închiderea unei piste pe aeroportul Otopeni.
Totul s-a întâmplat, ieri după-amiază, atunci când avionul ATR ce aparţine Tarom, şi care efectua o cursă pe ruta Satu Mare - Bucureşti, a suferit o gravă avarie la trenul de aterizare.
În momentul aterizării, cauciucurile trenului de aterizare au explodat, astfel că avionul a rulat pe pistă doar pe jante, fapt care a dus la avarierea serioasă a pistei.
Cei 22 de pasageri aflaţi la bord au fost debarcaţi în siguranţă pe aeroportul Otopeni.
Într-o discuţie purtată între pilotul avionului Tarom şi turnul de control, se poate observa cum controlorii de trafic aerian l-au înştiinţat pe pilot despre explozia cauciucurilor.
'- Tarom 638 Tango, să ştiţi că e ceva fum după dumneavoastră
- Am copiat. Mulţumesc
- Deocamdată nu putem să ieşim pe pistă
- Nu e problemă, nu aveţi trafic în spatele dumneavoastră la aterizare, deci rămâneţi pe poziţie
- Din informaţiile de la Wizz-ul care a trecut pe Oscar, am înţeles că aţi fi avut explozie pe partea dreaptă
- Am înţeles. Mulţumesc', a fost discuţia dintre pilotul avionului Tarom şi turnul de control.
Reacţia Tarom după explozia cauciucurilor unui avion pe Otopeni
Explozia cauciucurilor avionului Tarom a devenit subiectul unei anchete a specialiştilor Centrului de Analiză şi Investigaţii pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS).
Compania aeriană Tarom a răspuns, într-o postare pe Facebook, cu privire la evenimentul de pe aeroportul Otopeni.
"Dragi pasageri, la aterizarea aeronavei care efectua cursa Satu Mare - București din această seară, anvelopele trenului principal de aterizare au cedat. Aeronava, de tip ATR 42, avea 22 de pasageri la bord, care au fost debarcați conform procedurilor și sunt toți în regulă, asemenea și echipajul nostru. Mulțumim echipajului pentru profesionalismul cu care și-a făcut datoria, precum și pasagerilor pentru modul în care s-au purtat și pentru înțelegere", se arată în postarea Tarom.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și