IPS Teodosie, noi declaraţii controversate: "Femeia măritată să poarte bască, nu trebuie să umble cu capul descoperit"
Arhiepiscopul Tomisului mai adaugă o poruncă în ceea ce putem deja numi controversatul decalog al femeilor. O femeie căsătorită nu trebuie să umble cu capul descoperit, este opinia Înalt Preasfinţitului Teodosie. Declaraţiile lui Teodosie vin la doar două săptămâni după ce acesta a mai spus că femeile abuzate de soţi trebuie să îşi poarte crucea.
De Redactia Observator la 11.07.2024, 13:57Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie a avut o nouă declaraţie controversată. Invitat la Radio Dobrogea, Teodosie a declarat că o femeie căsătorită nu trebuie să umble cu capul descoperit. Înaltul prelat a spus că doamnele "trebuie să poarte ceva pe cap", indiferent dacă este vorba de o pălărie, batic sau bască.
„Sigur că trebuie să porţi ceva pe cap. O femeie căsătorită nu trebuie să umble cu capul descoperit. Cum să îi fie ruşine? Chiar dacă pune o pălărie, o bască, dar nu e cu capul descoperit. Dacă sunt atâtea mofturi la cineva, acoperiţi-vă cu ceva capul”, a declarat Arhiepiscopul Tomisului.
Noua declaraţie vine la două săptămâni după o alta ce a dus chiar la amendarea postului Radio de către CNA şi la intevenţia ministrul Familiei, Natalia Intotero. IPS Teodosie a fost întrebat atunci la o emisiune radio, de către o femeie, cum se poate vindeca într-o relaţie cu un soţ abuziv. Teodosie i-a răspuns că trebuie să îşi „ducă crucea”