Număr uriaş de apeluri la urgenţă, în Braşov. Cadrele medicale au ajuns la capătul epuizării."Ți se rupe sufletul"
Sute de apeluri de urgență, ore întregi aşteptând ajutor după apelul la 112 și apoi altă aşteptare chiar în ambulanţe, în curţile spitalelor. Serviciile de Ambulanţă au ajuns la capătul epuizării în condiţiile în care numărul de cazuri e tot mai mare de la o zi la alta. La cel din Brașov, spre exemplu, 85 la sută din apeluri sunt urgenţe COVID.
De Claudiu Loghin la 17.10.2021, 19:28La Brașov opt echipaje de Ambulanță sunt de serviciu în același timp. Nu de puține ori, însă, toate sunt în misiuni COVID.
Claudiu Loghin, reporter Observator: E trecut de miezul nopții și, în acest moment, în Brașov sunt pacienți care așteaptă și de șapte ore ambulanța. Vorbim fie de suspecți COVID, fie de pacienți deja confirmați cu această boală.
Unul dintre pacienți e Bunica, așa cum îi spun cei de la Ambulanță. Are 81 de ani, nu e vaccinată şi abia dacă mai poate respira.
Conversaţie dispecerat: Pacientă testată rapid pozitiv, saturație spontan 49, pe șase litri, ne ducem până în 93 - 94, afebrilă, nevaccinată, să-mi spuneți unde mă duc cu ea.
Pacienta pleacă spre Spitalul de Boli Infecțioase. Acolo, ambulanța se așază cuminte ... la coadă.
Claudiu Loghin, reporter Observator: În acest moment, la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov sunt nu mai puțin de trei ambulanțe, care așteaptă să-și predea pacienții. Iar membrii echipajelor de urgență zero spun că nici măcar nu este cea mai aglomerată perioadă.
Gabriel Cozma, Ambulanța Brașov: Sunt zile în care sunt trei, patru, cinci mașini, în fața ta. /// Poți să stai și două ore, în funcție de cât de rapid se mișcă și cât de dificile sunt cazurile.
Bunica ar trebui să rămână internată, pentru că depinde de o sursă de oxigen, dar nu e loc pentru ea nicăieri.
Aparţinător: I s-a dat o rețetă și a fost trimisă înapoi, către domiciliu. Din păcate, în momentul de față nu avem locuri, nu sunt locuri unde bunica poate fi internată.
Georgiana Toflea, Ambulanța Brașov: Ți se rupe sufletul, te gândești că poate fi unul de-al tău, da? Şi să nu găsești, în momentul ăla, un loc unde să-l ții în siguranță și supravegheat din punct de vedere medical... e greu, e foarte greu.
Aşa că bunica trebuie să cheme iar ambulanţa dacă se simte mai rău.
Steluța Coțiu, director medical Ambulanța Brașov: În mod normal, aveam cam 200. 200 de solicitări, pe 24 de ore. Astăzi, am avut 400 de solicitări, pe 12 ore. Sunt foarte mult prelungiți timpii de așteptare, de la preluarea apelului, unde colegii au în așteptare câte patru - cinci apeluri odată.
În prezent, în municipiul Brașov, rata de contaminare COVID se apropie de zece la mie.