Mama gravidei de 14 ani atacate de urs în Braşov. "Nu mai putea fata"
Atacuri cumplite ale urşilor în mai multe localităţi din ţară. În Braşov, un animal sălbatic a sfâşiat o fată gravidă şi a rănit grav un alt bărbat. Câţiva copii au fost salvaţi de localnici. La Fălticeni, în Suceava, jandarmii merg pe stradă ca să-i protejeze pe oameni. Legea care permite împuşcarea urşilor ce ameninţă oraşe pare să nu aibă efectul scontat.
De Angela Bertea la 23.09.2024, 19:25Un urs uriaş a semănat panică în comuna Crizbav, la doar 25 de kilometri de Braşov. În căutarea hranei, animalul sălbatic a ajuns pe străzi, unde a atacat o fată însărcinată. Copila de 14 ani a fost lovită cu ghearele în spate. A fost salvată de oameni din zonă care au făcut gălăgie şi au alungat animalul.
Atacată din spate de urs
"A luat-o cumnatul ei aşa uşor şi a dus-o până la soacra ei. Nu mai putea fata. M-am speriat şi eu. Când mi-a zis că a trântit-o ursul nu mai ştiam de mine", a declarat Geanina Moise, mama fetei rănite de urs.
Ca prin minune fata şi copilul au supravieţuit atacului.
- O gravidă de 14 ani şi un bătrân, atacaţi de urs într-o comună din Braşov. Animalul a intrat în curţile...
- Panică în Focşani, după ce un urs a fost văzut într-o benzinărie. Autorităţile, în frunte cu primarul, l-au...
- Bărbat atacat de urs la Cetăţuia. Are mandibula ruptă și mușcături pe față, brațe și picioare
"Evoluţia mamei este foarte bună, evoluţia sarcinii nu pare să fi fost afectată din cauza accidentului. Dacă starea ei este bună în continuare, o să o mai supraveghem o zi, două", a declarat Petrina Apostu, director medical la Maternitatea Braşov.
După ce a atacat o pe fată, ursul a sărit în curtea unui localnic. Bărbatul de 68 de ani a fost grav rănit
"S-a trezit cu namila în spate şi l-a sfâşiat. Nişte vecini de aici au început să dea petarde şi atunci ursul s-a speriat. A reuşit să vină până în faţa uşii, era plin de sânge, nu ştiam de unde să-l apuc", a declarat soţia bărbatului rănit de urs.
"Se află internat la chirurgie plastică cu nişte plăgi destul de complexe la nivelul scalpului. Este în sala de operaţie", a declarat Marius Leonte, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Braşov.
Mai multe camere de spraveghere au surprins traseul animalului sălbatic prin comună. mai multi copii au scăpat în ultima clipă.
"Ursul a venit, a dat să se ducă după ei, dar lumea de aici a ţipat şi atunci a urcat dealul. Prin curtea de la parohie a fugit direct în pădure", a declarat Iakab Arpad, primar Crizbav.
Jandarmii şi poliţiştii vor patrula prin localitate în următoarele nopţi. Edilii vor ca ursul periculos să fie împuşcat. Aproximativ 60 de urşi sunt pe fondul forestier din Crizbav.
Oamenii din Fălticeni, protejaţi de jandarmi
Jandarmii îi apără şi pe oamenii din Fălticeni, Suceava. Un pui de urs a fost văzut pe străzile oraşului. Forţele de intervenţie au reuşit să-l gonească pe dealuri.
"La ochi văzut e un urs de doi ani de zile, probabil rătăcit de mama lui. Până în 150 de kilograme. El pare mare aşa că era cu frică şi i se zbârleşte părul", a declarat Puiu Chiticaru - medic veterinar.
Un mesaj RO-Alert anunţa şi astăzi prezenţa ursului aici în zona gării din municipiul Fălticeni. Jandarmii sunt în patrulare şi îl caută.
în zonă nu sunt păduri iar prezenta ursului e complet neobisnuita pentru localnici.
"Există posibilitatea să fie crescut undeva, într-o gospodărie din jurul Fălticeniului, şi ori să fi fugit de acolo, ori să fi fost eliberat voluntar", a declarat Cătălin Coman, primar Fălticeni.
Oficialii de la Bucureşti au incercat sa rezolve prblema ursilor prin lege. Au dublat cota de vânătoare si au lăsat autorităţile locale să omoare animalel sălbatice care ameninţă oamenii. Rezultatul?
"Am avut peste 150 de autorizaţii de mediu (n.r. pentru vânarea unui urs) emise şi trei urşi vânaţi. E adevărat că nu întotdeauna o autorizaţie de mediu se transformă într-un exemplar împuşcat. Ea este valabilă o anumită perioadă", a declarat Mircea Fechet, ministrul Mediului.
ONG-urie care protejează animalele estimează că în România sunt în jur de 8.000 de urşi.