Mesaje sfâşietoare şi noi detalii după moartea Ralucăi, fata ucisă într-un apartament din Militari
Prietenii Ralucăi, fata în vârstă de numai 19 ani ucisă cu sânge rece într-un apartament din Militari, au postat zeci de mesaje sfâşietoare de adio pe reţelele sociale, în amintirea celei alături de care au trăit clipe de neuitat.
De Redactia Observator la 17.05.2019, 11:22Prietenii Ralucăi, fata în vârstă de numai 19 ani ucisă cu sânge rece într-un apartament din Militari, au postat zeci de mesaje sfâşietoare de adio pe reţelele sociale, în amintirea celei alături de care au trăit clipe de neuitat.
Raluca Dragomir a fost ucisă, în noaptea de 7 spre 8 mai 2019, însă crima a fost anunţată abia miercuri seara, chiar de criminal, Șerban Tudor Bogdan, un tânăr în vârstă de 26 de ani, care luca ca IT-ist pentru o firmă din Bucureşti.
'Stiu ca nimic nu mai conteaza acum. Nici faptul ca urma sa facem canto impreuna, nici faptul ca urma sa plecam in Italia impreuna sa ne serbam, nici faptul ca ti doreai atat de mult sa ti fac si eu odata poze, nici faptul ca deveneam partenere de business si urma sa te iau cu mine peste tot in lume. Mi e un dor cumplit de tine deja si nimeni nu intelege de ce', a scris Noemi pe Facebook.
Potrivit prietenilor, Raluca era pasionată de muzică şi obişnuia să cânte. Mai mult, ea chiar avea de gând să urmeze cursuri de canto pentru a începe o carieră în industria muzicală.
'Am furat clipul ăsta de pe instagram-ul tău, așa cum și tu ne-ai furat nouă inimile. Sper ca sufletul tău să-și găsească liniștea pe care o merită acolo unde ești tu!', este mesajul lui Sorin, însoţit de un clip video în care Raluca interpretează o melodie.
Anchetă complicată în cazul fetei ucise într-un apartament în Militari
Între timp, criminalul a fost arestat pentru 30 de zile, el fiind singurul care ştie ce s-a întâmplat în apartamentul din Militari, în noaptea crimei.
Noi detalii din anchetă au arătat că tânărul şi victima sa ar fi întreţinut relaţii intime în momentul în care fata ar fi suferit o criză de nervi, dintr-un motiv extrem de ciudat legat de o cerinţă sexuală.
Criminalul a povestit că după ce s-a enervat, fata ar fi pus mâna pe un cuţit şi l-ar fi atacat, iar el s-a apărat şi a înjunghiat-o de mai multe ori.
Raluca a fost abandonată, într-o baltă de sânge, ore în şir, criminalul fiind observat de vecini în timp ce se învârtea în jurul blocului, fără sens, aproape toată ziua.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și