Un tânăr misterios s-ar fi aflat în mașină cu Lucian Bode când ministrul Transporturilor a fost implicat într-un accident
Dosar cu surprize în cazul accidentului în care a fost implicat ministrul Lucian Bode. În exclusivitate pentru Observator, procurorul militar care s-a ocupat de dosar a dezvăluit că în maşina ministrului se aflau trei persoane. În acelaşi timp, surse Observator spun că şoferul s-ar fi aflat la prima lui deplasare cu ministrul Bode, deplasare în care a fost la părinţi, deci nu s-ar fi justificat prezenţa angajaţilor SPP. Am încercat să vorbim cu ministrul Bode. Fără succes însă.
De Redactia Observator la 10.09.2020, 20:54- Există informații conform cărora tânărul ar fi fost tot un angajat al SPP.
- Dosarul accidentului a ajuns la Parchetul General.
La trei zile de la accident, când dosarul a ajuns la Parchetul Militar, era încă în fază incipientă, iar numele ministrului apărea într-un singur act făcut de Poliţia Rutieră. Surprizele nu s-au oprit aici.
George Nica, procuror militar: Un proces verbal în care se menţiona că s-a prezentat la spital conducătorul autovehicului, domnul Bode şi încă o persoană care ar fi fost pasager în acelaşi autovehicul, dar fără a fi menţionată vreo calitate. Deci erau trei persoane.
Persoană despre care Lucian Bode nu a menţionat nimic până acum. Un bărbat tânăr, cu vârsta între 20 şi 30 de ani. Surse Observator spun că este vorba tot despre un angajat SPP, care s-ar ocupa de paza ministrului.
Lucian Bode, ministrul Transporturilor (4 septembrie): Eram pasager pe bancheta din spate, maşina şi conducătorul auto aparţin SPP, se afla în misiune.
George Nica, procuror militar: Imaginile respective nu erau ataşate la dosar, dar ele sunt pe internet şi se pot ataşa oricând. Nu erau luate declaraţii niciunei persoane. Plângerea cetăţenilor polonezi nu era la dosar, nu era formulată plângere.
Doar o zi a stat dosarul la Parchetul Militar pentru că procurorul general Gabriela Scutea a dispus ca el să fie preluat de către Secţia Militară din Cadrul Parchetului General.
George Nica, procuror militar: Am fost obligat să-l predau. Este motivat pe elementele de extraneitate, că această cauză implică cooperare internaţională judiciară şi la modul general se face referire la circumstanţele cauzei.
George Nica, procuror militar: Rezultă la prima vedere că autorul producerii accidentului este şoferul de la SPP.
Inclusiv ministrul a aruncat vina exclusiv asupra şoferului SPP. Acesta a spus că nu avea o urgenţă să ajungă în Bucureşti şi nici nu ar fi putut să-i spună, de pe bancheta din spate, nici să se grăbească, nici să meargă mai încet.