O femeie de 56 de ani şi-a incendiat propriul apartament, într-un bloc din Piatra-Neamţ. Motivul din spatele gestului
O femeie bolnavă psihic şi-a incendiat, duminică, apartamentul situat într-un bloc din Piatra-Neamţ, după care a fugit.
De Redactia Observator la 25.09.2022, 12:53- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Pompierii sosiţi la faţa locului au constatat că incendiul se manifesta într-o cameră a apartamentului situat la parterul unui bloc.
"Pompierii au acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului. Au ars obiecte de mobilier, aparate electrocasnice şi materiale textile din interiorul camerei. În interiorul apartamentului nu se aflau persoane. Concomitent cu acţiunile pentru stingerea incendiului s-a acţionat şi pentru evacuarea fumului din interiorul apartamentului şi de pe casa scării. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost acţiunea intenţionată. Nu a fost necesară evacuarea locatarilor din bloc şi nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, potrivit agerpres.ro.
Femeia în vârstă de 56 ani a fost găsită pe o stradă din Piatra-Neamţ şi a fost internată în secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă.