13 intersecții periculoase din Capitală vor fi semaforizate
Un număr de 13 intersecții și treceri de pietoni cu risc de accidente din Capitală vor fi semaforizate, a anunțat vineri primarul general Nicușor Dan.
De Redactia Observator la 20.12.2024, 16:08Primarul general a anunțat că indicatorii tehnoci-economici pentru semaforizarea cele 13 intersecții au fost aprobați vineri de Consiliul General al Municipiului București.
Potrivit acestuia, cinci dintre intersecțiile și trecerile ce urmează a fi semaforizate se află pe trasee de fibră optică existente, cu posibilitate de integrare în BTMS. Acestea sunt: Bd lancu de Hunedoara nr. 25 x Str. Clopătarii Vechi x Str. Mexic, Gara de Nord - Ministerul Transporturilor Poarta G, Dinicu Golescu nr. 35, Șos. Mihai Bravu x Str. Laborator, Calea Dorobanților x Str. Washington.
Celelalte opt intersecții vor avea echipamente compatibile cu sistemul BTMS, pentru o integrare ulterioară: Str. Constantin Istrate x Str. 11 lunie x Str. Mitropolit Nifon x B-dul Mărășești, Str. Nicolae Caramfil x Str. G-ral. St. Burileanu, Str. Cpt.Av. Alex. Șerbănescu x Str. G-ral. St. Burileanu, Bd. Uverturii x Str. Dreptății, Str. Apusului x Str. Ghirlandei, Drumul Taberei x Acces parc Moghioroș, Bd. 1 Mai x Str. Sibiu, Bd. 1 Mai x Str. Constantin Titel Petrescu.
Intersecțiile vor fi dotate cu dispozitive acustice pentru nevăzători și cu camere video.