Noul loz răzuibil lansat de Loteria Română. Cu 5 lei, norocoşii se pot trezi bogaţi peste noapte
Loteria Română pune în joc, săptămânal, premii importante la tragerile Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Dar lozurile răzuibile sunt o alternativă preferată de mulţi români în zilele când se simt norocoşi. Pentru aceştia, vestea anunţată săptămâna aceasta de Loteria Română nu poate fi decât un prilej de bucurie: a fost lansat un nou loz răzuibil - ''Vânătoarea de comori'' - cu premii ce pot ajunge la 200.000 de lei. Lozul costă doar 5 lei şi are trei zone de joc.
De Redactia Observator la 07.04.2023, 18:41Loteria Română lansează ''Vânătoarea de comori'', un nou loz răzuibil, cu premii de până la 200.000 de lei, informează compania, printr-un comunicat. "Vânătoarea de comori este cel mai nou loz pe care Loteria Română îl propune tuturor jucătorilor cărora le place aventura şi se simt inspiraţi şi norocoşi. Lozul 'Vânătoarea de comori' are trei zone de joc, un design atractiv şi poate fi achiziţionat cu numai 5 lei", se menţionează în comunicat.
Noul loz răzuibil lansat de Loteria Română. Premiile puse în joc
Valoarea totală a premiilor puse în joc de Loteria Română pentru acest nou loz răzuibil este de 9,1 milioane de lei, iar cele 968.296 de câştiguri sunt distribuite în premii de 5 lei, 10 lei, 20 de lei, 50 de lei, 100 de lei, 200 de lei, 500 de lei, 1.000 de lei, 10.000 de lei şi 100.000 de lei. Cele mai mari premii care pot fi câştigate sunt în valoare de 200.000 de lei fiecare.