Antena LIVE

Curs valutar

O poliţistă a luat mită bani, fructe şi un parfum pentru a scăpa un străin de acuzaţiile de viol. Bărbatul i-a promis şi o vacanţă

O polițistă din Beiuș a fost trimisă în judecată pentru că a primit mită și a influențat un copil pentru a favoriza un brazilian acuzat de viol în formă continuată asupra unui minor. Ea a primit bani, un parfum și lădițe cu fructe și a acceptat un sejur în Brazilia după finalizarea dosarului.

De la 13.02.2025, 12:08
WhatsApp
O poliţistă româncă a luat mită bani, lăzi de fructe, parfum şi un sejur, pentru a scăpa un străin de acuzaţiile de viol Shutterstock

„Procurorii din cadrul al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Narcisa Ioana Pașca, agent șef adjunct de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor – Poliția Municipiului Beiuș – Secția 2 Rurală, cercetată sub control judiciar, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, favorizarea făptuitorului, influentarea declaraţiilor în formă continuată, două infracţiuni de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, toate în concurs real, G T. D., (cetăţean român, 41 de ani) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, F A. (cetăţean brazilian, 63 de ani) , sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită”, potrivit unui comunicat de presă.

Potrivit procurorilor, polițista, la finalul anului 2023, a pretins sau primit pentru sine de la inculpatul GTD (persoană aflată în relaţii apropiate cu FA-persoană cercetată în calitate de inculpat într-un dosar penal instrumentat de Paşca Narcisa), mai multe foloase necuvenite. Ea a cerut 3500 de euro cu titlu de împrumut, solicitare acceptată parţial de GTD, care i-a răspuns că îi poate remite doar suma de 2000 de euro, a primit un parfum E P marca X (în valoare de aprox. 1000 de lei), apoi a mai primit 250 euro, iar în cursul lunii noiembrie, a primit mai multe lădiţe de fructe, respectiv trei lădiţe de căpşuni, trei lădiţe de zmeură şi două sau trei lădițe de afine.

Poliţista a încercat să mituiască şi minorul implicat în caz

„Foloasele fiind primite sau pretinse în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, şi anume ca aceasta, în calitatea sa de organ de cercetare penală ce instrumenta dosarul penal cu nr....... al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş în care se efectuau cercetări (iniţial în stare de arest, ulterior sub control judiciar) faţă de inculpatul FA sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol în formă continuată asupra unui minor, să îşi exercite atribuţiile de serviciu în aşa fel încât să îngreuneze/zădărnicească tragerea la răspundere penală a inculpatului FA în acel dosar, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de art. prevăzută şi pedepsită de art. 289, alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 7, lit. c din Legea nr. 78/2000”, se arată în comunicat.

Mai mult, ea a acceptat promisiunea de la inculpatul FA ca acesta să îi organizeze un sejur în Brazilia după finalizarea dosarului, folos necuvenit acceptat în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Polițista a determinat un minor, persoană vătămată în dosarul de viol, să relateze în mod nereal un psiholog cu ocazia interviurilor expertale efectuate în cadrul expertizei psihologice dispuse de procuror că nu ar fi fost agresat sexual de FA, aflat la acel moment în stare de arest preventiv, ci să expună versiunea avansată de FA cu ocazia audierii de inculpat (şi anume că acesta i-ar fi cerut să i facă doar masaj-faptă care nu atrage răspunderea penală), fapt care a condus la deturnarea concluziilor expertizei psihologice (experta a concluzionat că minorul nu a spus adevărul când a relatat organelor de cercetare penală ca ar fi fost victima unor fapte de viol), probă care apoi a fost invocată de avocaţii inculpatului FA în fundamentarea unei cereri de revocare a măsurii arestului preventiv, ulterior admisă în parte de Tribunalul Bihor în 27.11.2023, fiind dispusă înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar.

Pașca i-a dus copilului acasă două plase cu alimente- ulei, faină, zahăr, ouă, dulciuri și a îndemnat-o pe T.V. să-l determine pe fiul ei să dea o nouă declaraţie în dosar din care sa rezulte că FA nu l a violat, deoarece doar într-o astfel de ipoteză, acesta va putea să-l răsplătească financiar

Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Bihor.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

mita politista bihor judecata
Întrebarea zilei
SONDAJ: Programul "Şcoala altfel" ar trebui înlocuit cu activități mai practice pentru elevi?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Pune un bol cu sare pe calorifer și vei observa cum starea de sănătate ți se...
Fanatik.ro
Publicat 13.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Ne ajută cu ceva că ne scărpinăm? În mod surprinzător, da!
spotmedia.ro
Publicat 11.02.2025
Orașul din România în care va ninge 7 zile în următoarele două săptămâni....
Gandul
Publicat 13.02.2025
România, singura țară din Europa care nu decontează una dintre cele mai...
Adevărul
Publicat 13.02.2025
Ce mesaj copleșitor au transmis Theo Zeciu și Cesima după eliminarea de la...
A1
Publicat 13.02.2025
Horoscopul zilei de 13 februarie 2025. Berbecii sunt sfătuiți să renunțe la...
CaTine
Publicat 12.02.2025
Diferențele dintre kombucha, kimchi și kefir. Care este cel mai sănătos
spynews.ro
Publicat 13.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Cu ce sumă se vând carnetele CEC de dinainte de Revoluție? Românii care le au...
Click.ro
Publicat 13.02.2025
Castorii au rezolvat gratuit o problemă amânată de oameni de 7 ani. Ce au...
Useit
Publicat 13.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Cât câștigă soldații ruși care luptă în Ucraina. „Băieții sunt...
libertatea.ro
Publicat 13.02.2025
Rihanna a pozat în lenjerie intimă pentru noua campanie Savage X Smurfs,...
ZU
Publicat 13.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Ce trebuie să știe un copil de 5 ani pentru dezvoltarea sa optimă
Deparinti
Publicat 13.02.2025
Özge Yağız și Burak Berkay Akgül apar împreună pe coperta unei reviste...
Happy
Publicat 13.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
În cât timp iese alcoolul din sânge și din aerul expirat. Ce trebuie să știe...
Medicool
Publicat 13.02.2025